O dronă despre care se presupune că ar aparţine Coreii de Nord a făcut fotografii ale unei baterii antirachetă americane avansate în Coreea de Sud, după care s-a prăbuşit în drum spre casă, a anunţat marţi armata sud-coreeană, citată de Reuters, conform agerpres.
Drona, echipată cu o cameră, a fost găsită săptămâna trecută într-o pădure din apropierea graniţei cu Coreea de Nord. Aceasta este similară ca dimensiune şi formă unei drone nord-coreene, ce a fost descoperită în 2014 pe o insulă în apropiere de frontiera dintre cele două state.
Schimb de FOCURI într-o staţie de metrou din Munchen. Poliţia intervine în forţă - FOTO
"Confirm că aceasta a făcut aproximativ 10 fotografii" cu sistemul antirachetă cunoscut ca Terminal High Altitude Area Defense (THAAD), a declarat telefonic un oficial al Ministerului Apărării din Coreea de Sud.
Seulul are suspiciuni că drona aparţine Coreii de Nord, a adăugat acelaşi oficial.
Coreea de Sud găzduieşte un sistem de apărare antirachetă în regiunea Seongju, situată la aproximativ 250 km (155 mile) de graniţa nord-coreeană pentru a contracara o ameninţare din ce în ce mai mare reprezentată de rachetele Coreii de Nord.
"Vom propune măsuri pentru a face faţă dronelor Coreii de Nord", a declarat un oficial de la Statul Major Interarme sud-coreean (JCS), sub rezerva anonimatului, întrucât nu este autorizat să vorbească cu presa.
Se ştie că dronele nord-coreene au survolat de câteva ori Coreea de Sud.
Statul Islamic A INVADAT Indonezia. Există celule teroriste în aproape toate provinciile
Coreea de Nord are 300 de aparate de zbor fără pilot de diferite tipuri, inclusiv una concepută pentru recunoaştere, la fel şi drone de luptă, avertizaseră Naţiunile Unite într-un recent raport.
Dronele nord-coreene recuperate în Coreea de Sud au fost probabil achiziţionate prin companii din China, cu piese fabricate în China, Republica Cehă, Japonia şi Statele Unite, menţionează acelaşi raport.
Coreea de Sud şi cea de Nord sunt tehnic în război, deoarece conflictul din anii 1950-1953 s-a încheiat printr-un armistiţiu şi nu printr-un tratat de pace.
Coreea de Sud şi Statele Unite au convenit anul trecut să desfăşoare o unitate THAAD ca reacţie la dezvoltarea de către Coreea de Nord a rachetelor sale balistice şi a armelor nucleare, în pofida sancţiunilor internaţionale.
Citeşte şi: Secret Service se implică în scandalul dintre Trump şi fostul director FBI
China se opune cu fermitate instalării sistemului THAAD în Coreea de Sud, afirmând că radarul puternic din cadrul acestui sistem poate sonda adânc teritoriul său, subminând securitatea sa şi perturbând echilibrul regional. China susţine că acest sistem nu poate descuraja Coreea de Nord.
De cealaltă parte, Coreea de Sud şi SUA insistă că sistemul antirachetă este destinat doar apărării împotriva rachetelor nord-coreene.
Comentează