DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Corina Crețu, la finalul mandatului de comisar european: Privesc cu încredere spre viitor. A fost o onoare pentru mine să fiu parte a echipei Juncker

amazonaws.com
cretu-corina

Corina Crețu și-a încheiat mandatul de comisar european pentru Dezvoltare Regională. Acum este europarlamentar ales pe Lista Pro România și susține că privește deja spre viitor și spre noile provocări.

”A fost o onoare pentru mine să fiu parte a echipei Juncker timp de aproape cinci ani. Sunt ani de care sunt foarte mândră, ani în care am muncit mult și în care am încercat să ajut toate Statele Membre ale UE să atragă fonduri europene pentru propria dezvoltare și pentru a le oferi o viață mai bună tuturor cetățenilor europeni”, a mai scris Crețu, mulțumindu-le și celor care au făcut parte din Cabinetul său și echipei de specialiști din cadrul DG REGIO.

Aceasta a trecut în revistă o parte din realizările obținute în cei aproape cinci ani de mandat: ”Grupul de lucru pentru o mai bună implementare; Grupul la nivel înalt pentru simplificare, Inițiativa privind regiunile mai puțin dezvoltate sau cea pentru regiunile carbonifere aflate în tranziție; măsurile speciale pe care le-am luat pentru Grecia, precum și Agenda Urbană a UE”.

”Includ aici și propunerea noastră privind bugetul politicii de coeziune și noile regulamente simplificate de folosire a fondurilor europene după 2021. Sunt mulțumită de toate aceste rezultate bune pe care le-am obținut împreună”, a mai spus Crețu.

”De săptămâna viitoare mă reîntorc în Parlamentul European, urmând să îmi încep mandatul de europarlamentar, câștigat în urma votului românilor din 26 mai 2019, in urma increderii acordate echipei PRO Romania. Sunt mândră de cei aproape cinci ani în care am fost Comisar European pentru Politica Regională și privesc cu încredere spre noile provocări din mandatul pe care îl începe săptămâna viitoare în cadrul Parlamentului European, din partea PRO România.

Le mulțumesc încă o dată tuturor – inclusiv pentru acest moment de suflet, foarte emoționant pentru mine”, a conchis Corina Crețu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.