Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Corina Creţu anunţă că protestele fermierilor continuă la Bruxelles / Ei au înconjurat piaţa din faţa Parlamentului European, în jurul unui foc

proteste fermieri parlamentul european

Eurodeputata Corina Creţu a anunţat că protestele fermierilor continuă la Bruxelles, iar aceştia au ajuns, marţi dimineaţă, în cartierul instituţiilor europene pentru „a demonstra în continuare împotriva politicilor care le afectează micile afaceri, înconjurând piaţa din faţa Parlamentului European în jurul unui foc”. Ea a mai precizat că este a treia oară, în doar două luni, când „aceştia vin în mijlocul capitalei europene să îşi facă auzită vocea, exprimându-şi nemulţumirea faţă de actuala politică agricolă comună, pentru a obţine o remunerare corespunzătoare şi pentru a opri încheierea acordurilor de liber schimb cu America Latină”.

Fermierii sunt afectați de deciziile UE

„Protestele fermierilor continuă la Bruxelles!! Fermierii au ajuns în cartierul instituţiilor europene în această dimineaţă, pentru a demonstra în continuare împotriva politicilor care le afectează micile afaceri, înconjurând piaţa din faţa Parlamentului European în jurul unui foc. Este a treia oară în doar două luni când aceştia vin în mijlocul capitalei europene să îşi facă auzită vocea, exprimându-şi nemulţumirea faţă de actuala politică agricolă comună, pentru a obţine o remunerare corespunzătoare şi pentru a opri încheierea acordurilor de liber schimb cu America Latină. La ora actuală, vocile fermierilor par să fie auzite şi de actuala Comisie Europeană, deoarece au fost făcute primele demersuri pentru a atenua impactul economic al politicilor verzi, prin prelungirea excepţiei de la normele pentru terenurile lăsate în pârloagă, dar şi prin aprobarea a mai multor ajutoare de stat atât României, cât şi ale altor State Membre aflate în dificultate din cauza războiului de la porţile Europei”, a scris Corina Creţu, marţi pe Facebook.

Ea a adăugat că „fermierii din Europa se confruntă cu provocări serioase, iar sistemul actual de alimentaţie şi agricultură îi dezamăgeşte şi, în mod indirect, ne afectează şi pe noi”.

„Numărul fermelor din Europa a scăzut dramatic de-a lungul anilor - în ultimul deceniu, aproximativ 3 milioane de ferme. Cu toate acestea, cantitatea de teren utilizată pentru producţie a rămas în mare parte neschimbată, deoarece fermele rămase se extind în mărime, absorbind cea mai mare parte a banilor din PAC. Totodată, preţul îngrăşămintelor şi pesticidelor a crescut vertiginos în urma invaziei Rusiei în Ucraina, fapt care le grevează şi mai mult afacerile. Îmi exprim solidaritatea cu fermierii mici şi mijlocii care se luptă într-un sistem agricol care nu îi avantajează. Este evident că aceştia se confruntă cu provocări imense şi că este necesară o schimbare urgentă în politica agricolă comună pentru a le sprijini eforturile şi pentru a promova practici mai durabile şi sustenabile fără să le îngreunăm afacerile”, a completat Creţu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.