Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cortina se ridică pentru o ediție aniversară a festivalului Cannes 2017

cinemablend.com
festival cannes

Motor ! Acţiune ! Miercuri se dă startul celei de-a 70-a ediţii a Festivalului de la Cannes care îşi deschide porţile sub un dispozitiv înalt de securitate pentru acest an jubiliar care va beneficia de prezenţa a nenumărate în vedete precum Nicole Kidman, Clint Eastwood, Isabelle Huppert sau David Lynch, relatează AFP, conform agerpres.ro

"Nu am avut niciodată atâtea vedete internaţionale", mai ales pentru seara aniversară din 23 mai, care va fi punctul culminant al celei de-al 70-a ediţii, a declarat preşedintele festivalului de la Cannes, Pierre Lescure. Marţea viitoare a fost anunţată o mare gală ce va reuni personalităţi care au marcat istoria festivalului, printre care şi mulţi laureaţi ai trofeului Palme d' Or. Numele lor sunt deocamdată ţinute în secret însă delegatul general, Thierry Frémaux, promite că urcarea celebrelor scări va fi grandioasă cu acest prilej.

Specialiştii în drept l-au 'pus la colţ' pe Tudorel Toader: Ce i s-a cerut ministrului Justiţiei


Va fi o mare sărbătoare deşi ameninţarea teroristă este la nivel înalt în Franţa, iar dispozitivul de securitate rămâne considerabil la zece luni după atentatul de la Nisa soldat cu moartea a 86 de persoane. "Obiectivul nostru este de a fi cât mai puţin deranjanţi pentru ca sărbătoarea să fie sărbătoare", a declarat şeful poliţiei locale, în pofida prezenţei considerabile a forţelor de poliţie şi instalarea de jardiniere din beton pentru a preveni orice atac cu camioane. 

Francezul Arnaud Desplechin, un obişnuit al Croazetei, va avea onoarea să inaugureze noua ediţie a festivalului cu filmul său 'Les fantomes d'Ismaël', despre un triunghi amoros care le reuneşte pentru prima dată pe marele ecran pe actriţele Marion Cotillard şi Charlotte Gainsbourg, alături de Mathieu Amalric. 

Starurile franceze vor fi primele care vor păşi pe covorul roşu în seara de debut, în care vedeta italiană Monica Belluci va face oficiul de maestru de ceremonii. Actriţa italiană a mai jucat acest rol în 2003. "Dragostea mea pentru cinema este cea care mă determină să fac acest lucru. Cred de asemenea că trebuie să mulţumesc Festivalului de la Cannes, fără de care cariera mea nu ar fi fost aceeaşi", a declarat Monica Belluci, prezentă pentru a 8-a oară la Cannes.

LOVITURĂ GREA pentru DNA: Comisia juridică a respins solicitarea procurorilor în cazul Bejinariu



În total 19 filme vor aspira la trofeul Palme d'Or care va fi decernat la 28 mai şi care pentru această ediţie aniversară a fost încrustat cu o constelaţie de diamante. Printre acestea se numără cel mai recent film al lui Michael Haneke ('Happy end') care ar putea intra în istorie dacă va câştiga pentru a treia oară Palme d'Or, patru filme americane printre care 'Good Time' al fraţilor Safdie şi o revenire a realizatoarei Sofia Coppola cu noul său lungmetraj 'The Beguiled'. 

Franţa este reprezentată de patru filme aflate în competiţie: 'L'amant double' de François Ozon, 'Rodin' de Jacques Doillon, '120 battements par minute' de Robin Campillo, şi 'Le redoutable' de Michel Hazanavicius. 

În competiţie se află şi două filme distribuite de gigantul de televiziune american Netflix ('The Meyerovitz Stories' al lui Noah Baumbach şi 'Okja' de Bong Joon-Ho). Este vorba de o premieră care a suscitat o amplă controversă în cinematografia franceză tulburată de venirea acestui nou rival aflat în concurenţă directă cu sălile de cinema. Organizatorii au modificat până la urmă regulamentul şi au impus ca din 2018 orice film aflat în competiţie să fie vizionat în cinematografe. 

Pentru a departaja această selecţie formată din nou veniţi şi din obişnuiţi ai festivalului, juriul prezidat de regizorul spaniol Pedro Almodovar reuneşte membri de marcă precum actriţa şi realizatoarea franceză Agnes Jaoui, regizorul sud-coreean Park Chan-Wook, actorul american Will Smith, sau actriţa chineză Fan BingBing. 

Cu prilejul acestei ediţii jubiliare, festivalului de la Cannes prevede o serie de evenimente excepţionale destinate cinefililor precum "o lecţie de cinema" care va fi predată de cineastul Clint Eastwood la 21 mai. 

Cannes îşi deschide totodată porţile serialelor, cu două episoade ale noului sezon al celebrului 'Twin Peaks', serialul cult al lui David Lynch, şi proiecţia-eveniment a serialului ''Top of the Lake: China Girl'', de Jane Campion , singura femeie regizor laureată cu un Palme d'Or. 

Festivalul de anul acesta va face în premieră şi o incursiune în realitatea virtuală, prin prezentarea unui scurt metraj al regizorului mexican Alejandro Gonzalez Inarritu, câştigătorul premiului Oscar 2016 pentru filmul 'The Revenant'.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.