Cosette Chichirău a REFUZAT să-și facă în Parlament testul de coronavirus: explicația deputatului USR

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 14-03-2020

Actualizat: 14-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Deputatul USR Cosette Chichirău susţine că nu a făcut testul pentru coronavirus, motivând că resursele trebuie folosite raţional şi nu risipite, ea precizând că nu a intrat în contact cu nici un pacient confirmat cu acest virus.

Vezi si: ULTIMA ORĂ S-au interzis în România evenimentele cu peste 50 de persoane în spații închise: fitness, SPA, cosmetică, cazinouri + cinema, teatre, muzee .

“NU am făcut testul pentru coronavirus. Testul pe care nu l-am consumat astăzi va fi folosit mai bine pentru cineva care chiar are nevoie. Sunt cadre medicale care aşteaptă să-şi facă acest test, sunt oameni care au intrat în contact direct cu pacienţi confirmaţi, sunt oameni care stau în carantină de câteva zile. Testele şi capacitatea de testare sunt oricum reduse în România. Cred că resursele trebuie folosite raţional şi nu risipite“, scrie deputatul USR Cosette Chichirău, pe Facebook.

Ea adaugă că nu a intrat în contact cu nici un pacient aflat în izolare sau confirmat cu coronavirus şi nu a călătorit recent în afara ţării.

“Am primit şi în privat şi în public reproşuri că mi-aş fi făcut testul respectiv. Ceea ce, după cum am spus mai sus, este fals. Nu am făcut niciun test şi nu voi face decât atunci când va fi necesar, cu respectarea aceleiaşi proceduri care se aplică în cazul tuturor celorlalţi cetăţeni“, a explicat deputatul USR, Cosette Chichirău.

Parlamentarii au fost testaţi sâmbătă pentru coronavirus, după ce senatorul PNL Vergil Chiţac a fost confirmat cu coronavirus.

Vezi si: Ce drepturi poate interzice Klaus Iohannis prin decretul privind starea de urgență: raționalizarea alimentelor și interzicerea circulației, permise de lege .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri