Tenismanul britanic Andy Murray este "sceptic" în privinţa desfăşurării turneului de la Roland Garros, chiar şi amânat pentru luna septembrie din cauza pandemiei de coronavirus, dar a asigurat că va reveni "fără nicio îndoială" în competiţiile de Mare Şlem în cazul în care condiţiile o vor permite, informează AFP potrivit Agerpres.
"Voi juca fără nicio îndoială pe zgură, dacă va fi posibil. Dar sunt sceptic că va fi posibil", a declarat, miercuri, pentru CNN, fostul lider mondial, care nu a mai disputat niciun meci de Mare Şlem de la Openul Australiei din 2019.
Organizatorii parizieni au decis să amâne singurul turneu major pe zgură de la finele primăverii spre începutul toamnei, din 20 septembrie până pe 4 octombrie, la o săptămână după încheierea US Open.
Sezonul de tenis este întrerupt din cauza pandemiei de o lună şi nu se va relua decât la jumătatea lunii iulie.
În faţa restricţiilor impuse de lupta cu Covid-19, Murray îşi "imaginează" că tenisul va fi unul din ultimele sporturi care vor reveni la normalitate pentru că avem jucători, antrenori şi echipe care vin din lumea întreagă într-un singur perimetru".
"Aş fi surprins dacă sportul s-ar relua înainte de septembrie, dar vom vedea", a adăugat scoţianul în vârstă de 32 de ani, care urma să revină pe teren după o accidentare la un şold cu ocazia turneului de la Miami, programat luna trecută şi anulat.
"Mă antrenam şi era un test bun. Mă simţeam în formă şi mă simţeam puternic", a asigurat fostul număr unu, retrogradat pe locul 129 mondial.
COVID-19 - Andy Murray, sceptic în privinţa desfăşurării turneului de la Roland Garros în septembrie
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

56
România pierde cu Slovacia, scor 0-2, în meci amical
56

16
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
16

42
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
42

27
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
27

29
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
29

24
România U21 învinge San Marino U21 cu 3-0 în preliminariile Euro 2027
24

21
Neymar vorbește despre oboseala psihică înainte de Cupa Mondială
21

41
Bernadette Szocs debutează cu victorie la Cupa Mondială Macao 2026
41

49
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
49

9
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
9

20
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
20

62
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
62

74
România remizează cu Danemarca și continuă drumul spre calificarea la Europeanul de fotbal U19
74
















Comentează