Autorităţile din Sri Lanka au ordonat luni reînchiderea şcolilor, la doar o săptămână de la redeschiderea acestora, din cauza unei creşteri a cazurilor de COVID-19 în această insulă din Asia de Sud, informează AFP potrivit Agerpres.
Această ţară cu o populaţie de 21 de milioane de locuitori a înregistrat până în prezent doar 11 de decese asociate noului coronavirus la un total de 2.617 de infectări, însă autorităţile sunt îngrijorate în urma descoperirii mai multor contaminări într-un centru de dezintoxicare din apropierea capitalei Colombo.
Aproape jumătate din cei 1.100 de rezidenţi şi membri ai personalului instituţiei au fost testaţi pozitiv pentru noul coronavirus săptămâna trecută şi este posibil şi ca unii vizitatori să fi fost infectaţi, a declarat şeful armatei, Shavendra Silva.
Cel puţin 16 alte cazuri au fost depistate şi în satele din întreaga insulă, în principal în provincia de Centru-Nord, au precizat oficialii.
În acest context, "la recomandarea autorităţilor sanitare, s-a decis închiderea şcolilor în această săptămână", a anunţat Ministerul educaţiei într-un comunicat, încurajând instituţiile private să facă acelaşi lucru.
"Vom face bilanţul situaţiei săptămâna viitoare", a adăugat ministerul.
Criza sanitară a determinat de asemenea autorităţile din Colombo să amâne redeschiderea aeroportului internaţional al ţării, programată iniţial pentru 1 august.
De asemenea, programul care a permis până în prezent repatrierea a aproximativ 12.000 de sri-lankezi a fost suspendat.
COVID-19 - Sri Lanka a reînchis şcolile
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

129
'Era prietenul meu': Donald Trump, declarație despre înfrângerea lui Viktor Orban
129

114
Tehnologie de ultimă generație: ceas atomic portabil, testat pe mare în condiții reale. Ce schimbări ar putea aduce
114

163
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a capturat o poziție inamică doar cu roboți și drone
163

246
UE se distanțează de China: Măsuri într-un domeniu critic, care interesează marile puteri de pe glob
246

131
Cum se adaptează animalele sălbatice la viața urbană: comportamentul lor este surprinzător
131

449
Cum a reușit un agent AI să organizeze o petrecere reală, cu sute de perticipanți, prin manipulare și minciuni
449

1.142
Misiune de gradul zero în Strâmtoarea Ormuz: distrugătoarele americane forțează 'drumul minelor'
1.142

956
Victoria amară a Kremlinului: cum a devenit Marea Azov o posesie strategică fără valoare
956

2.193
Bubuie un scandal de proporții în SUA: Doi parlamentari demisionează din Camera Reprezenților, cu acuzații viol și agresiune sexuală
2.193

37
SUA nu prelungesc relaxarea sancțiunilor asupra petrolului iranian
37

64
Hezbollah revendică 13 atacuri asupra nordului Israelului
64

1.164
Volodimir Zelenski trage un semnal de alarmă: Negocierile dintre SUA și Iran afectează direct Ucraina
1.164

69
Ancheta privind presupusul spionaj al comisarului european ungar Oliver Várhelyi, aproape finalizată
69
















Comentează