Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Creșterea economică - adevăr și imaginație

R Street Institute
deficit economie buget

Săptămâna trecută un deputat, nu contează din care partid, a acuzat „aparenta” creștere economică a Guvernului Dăncilă. Genul acesta de declarații face parte dintr-o tendință deosebit de autodistructivă a celor care vorbesc în numele dreptei sau al opoziției anti PSD.

Una din temele principale ale celor care se opun Partidului Social Democrat, încă din anii ‘90, este ca acesta, prin doctrina sau practici, nu poate producere creștere economică. Problema acestei poziții, care s-a accentuat pe măsura trecerii timpului, este că se pliază foarte prost pe fapte. Guvernele Văcăroiu, Năstase, Ponta au avut creștere economică. Guvernul Tăriceanu a fost auto-declarat de dreapta însă, încă de pe atunci, a început să fie profilat agresiv ca fiind de stânga prin contaminare de la PSD. În sfârșit, guvernele Ciorbea și Boc s-au remarcat prin prăbușirea economiei.

O parte dintre aceste evoluții se datorează pur și simplu ghinionului. Nu doresc aici nicidecum să exult virtuțile economice ale unei tabere sau alteia, mai ales că, personal, ambele mi se par incompetente. Fără să fiu economist, mi se pare că, în bună măsură, creșterea se datorează accesului la piața europeană unde am putut valorifica forța de muncă ieftină, relativei stabilități legislative impuse de Comisia Europeană și FMI și, în rest, adaptabilității românilor care au făcut față varilor guverne.

Problema de comunicare opoziției este accentuată de modul în care vocile dreptei prezintă efectele dezastruoase ale guvernării PSD. În fiecare an, se creează impresia că acum-acum începe recesiunea. Fiecare măsură majoră luată de PSD este picătura care umple paharul. Încrederea în reziliența economiei românești care ar putea să reziste în fața unei guvernări sub-optimale sau de-a dreptul proaste tinde către 0.

Să să fim bine înțeleși, nici un economist care se respectă nu va spune „anul acesta începe recesiunea”. Dar chiar și economiștii semioficiali ai dreptei tolerează și uneori chiar practică tonul panicard.

Și ce te faci în momentul în care viața, în mârșăvia sa, nu confirmă în timp util predicțiile tale? Ei bine, dreapta românească a început să conteste viața însăși.

O primă strategie de contestare a pus la îndoială datele oferite de Institutul Național de Statistică. A fost interesant de văzut cum oameni fără cunoștințe statistice se dovedesc mai metodologi în această privință decât chiar Eurostat.

A doua strategie de contestare este aceea de a spune că acea creștere economică văzuta în statistici nu este adevărata creștere economică. Adevărata creștere economică ar fi cea care îndeplinește niște criterii adiționale (în mod tipic de sustenabilitate).

Este poziția luată de deputatul citat anterior precum și de alte voci ale dreptei. Acest sofism logic este cunoscut sub numele de „nici un scoțian adevărat”, în engleză „no true Scotsman”. În formula clasică ea arată cam așa.

- Toți scoțienii beau whisky
- John este scoțian și totuși nu bea whisky.
- Vreau să zic de fapt că, toți scoțieni adevărați beau whisky.

Creșterea economică este rezonabil definită în științele sociale. Nu poți să spui că ea este neadevărată deoarece alte măsuri economice sunt dezamăgitoare.

Dacă ți se pare că nu avem creștere sustenabilă trebuie să spui că nu ți se pare că avem crește sustenabilă. Dacă ți se pare că balanța de plăți este prea mult în defavoarea noastră trebuie să spui că este prea mult în defavoarea noastră.

Dar  nu poți să spui că nu avem creștere economică deoarece... avem creștere economică.

Altceva este o minciună. Ba chiar genul de minciună pe care trebuie să o repeți atât de des încât până la urmă lumea se prinde.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.