Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Criminalul care i-a tăiat gâtul unui fost primar PSD, trimis în judecată

jurnaldevrancea.ro
catuse

Presupusul ucigaş al fostului primar Ioan Rusu, din Lunca Mureşului, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru omor, după ce procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au audiat, în ultimele patru luni, aproape o sută de persoane, în cauză fiind efectuate mai multe expertize medico-legale şi criminalistice. 

Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, procurorii care s-au ocupat de caz au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a lui Barsony Gligor, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

Înfrângere pentru oamenii lui Kovesi: Înalt Preasfinţitul Teodosie, victorie URIAȘĂ în instanță


În rechizitoriul întocmit, anchetatorii au reţinut că, în seara zilei de 26 noiembrie 2016, Barsony Gligor, în timp ce se afla pe raza comunei Lunca Mureşului, satul Lunca Mureşului, pe fondul unui conflict spontan i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu un cuţit, cauzându-i 20 de plăgi, unele tăiate, altele înţepate, situate la nivelul capului, gâtului, palmelor, abdomenului şi genunchiului stâng, care au condus la deces.

Rareș Bogdan, avertisment APOCALIPTIC pentru 'liderul absolut' Liviu Dragnea


'În vederea stabilirii stării de fapt, în cauză s-a procedat la audierea unui număr de 92 persoane şi s-a dispus efectuarea mai multor expertize medico-legale şi criminalistice. Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi al specialiştilor şi experţilor criminalişti din cadrul I.P.J. Alba, I.G.P.R. - Direcţia de Investigaţii Criminale şi Institutul Naţional de Criminalistică, I.P.J. Cluj şi Sibiu - Serviciul Criminalistic, cu suportul tehnic asigurat de Serviciul de Operaţiuni Speciale Alba şi U.T.A.I. Alba Iulia', menţionează sursa citată. 

Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Alba. 

În vârstă de 58 de ani, Barsony, un recidivist eliberat anul trecut din închisoare, unde a petrecut în total circa 25 de ani, şi care locuia nu departe de locul în care a fost găsit cadavrul, a fost reţinut la două săptămâni de la comiterea faptei. 

Victima, în vârstă de 62 de ani, a fost văzută ultima dată în viaţă în cursul serii de 26 noiembrie, potrivit unei înregistrări de pe o cameră de supraveghere. Fostul primar Ioan Rusu a fost găsit decedat după circa 11 ore. Corpul neînsufleţit al bărbatului se afla lângă maşina personală, pe un drum comunal, în apropiere de fosta unitate de morărit din localitate, într-o zonă relativ izolată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.