Fostul președinte PNL l-a atacat dur pe fostul său coleg de partid, Călin Popescu-Tăriceanu. Crin Antonescu nu a avut cuvinte de laudă nici la adresa șefului USR, Nicușor Dan.
”Tăriceanu nu e un actor politic important în momentul acesta. La PNL vorbim de un provizorat, Nicușor Dan...puținele cuvinte pe care le mai am la dispoziție nu vreau să le irosesc caracterizând aceste persoane” a conchis Crin Antonescu.
Citește și: Crin Antonescu: 'Cea mai mare realizare a mea e că nu mai există PDL' / VIDEO
Fostul lider al liberalilor a spus la Antena 3 că instalarea unui Guvern tehnocrat a fost o alegere nepotrivită.
”Eșecul guvernului Cioloș n-a fost că oamenii ăștia au venit la Bruxelles. Nu poți să faci guvern doar cu funcționari din ăștia de nivel scăzut de la Bruxelles. Asta nu putea să țină...În guvernul PSD o să vedeți oameni buni la toate, tot un soi de tehnocrați. O să fim o țară serioasă când o să ne știm propriile legi. Legea care nu îl lasă pe Dragnea n-a știut-o nici el, nici PSD, nici Iohannis. Asta nu se poate întâmpla într-o țară serioasă” crede Crin Antonescu, care afirmă că ”Guvernul trebuie condus de politicieni. Dacă ar putea fi condus de tehnocrați, nu am mai avea nevoie de partide”.
”Nu știu cine a profitat de pe urma guvernului tehnocrat. Nu domnul Cioloș, nu cred că a profitat Iohannis, pentru PNL nici atât. Cred că a folosit PSD-ului, asta e” a comentat Crin Antonescu,
Comentează