CFR Cluj a anunțat marți încheierea colaborării cu Cristian Manea, după ce contractul acestuia a ajuns la final, potrivit mediafax.
Potrivit reprezentanților clubului, Cristi Manea a ajuns în Gruia în vara anului 2017.
„Cu 230 de meciuri în care a îmbrăcat tricoul echipei noastre, Manea se află în TOP 10 jucători ca număr de apariții din istoria clubului”, transmis oficialii echipei.
Conform acestora, în cei aproape 7 ani petrecuți la CFR Cluj, Cristi Manea a marcat 10 goluri și a semnat 12 pase decisive, obținând 5 tiitluri de campion și două Supercupe cu CFR Cluj
„Cristi, îți suntem recunoscători pentru tot ce ai realizat alături de echipa noastră, pentru momentele și rezultatele de excepție, și îți dorim multă baftă în carieră”, au transmis reprezentanții clubului din Gruia.































Comentează