Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cristian Diaconescu intervine în scandalul avionului deturnat de Belarus: 'Este un act de terorism! Nu ne putem juca'

PMP
Cristian Diaconescu

Fostul ministru Cristian Diaconescu, președintele PMP, este de părere că NATO și UE trebuie să reacționeze în cazul avionului deturnat de Belarus. Declarațiile lui Diaconescu au fost făcute duminică seară, în cadrul Știrilor B1 TV prezentate de Dan Gabor.

„În opinia mea, este un act de terorism de stat. Discutăm despre o cursă civilă aeriană între două capitale ale unor state NATO și ale Uniunii Europene, care a fost deturnată din zbor prin forță, pentru că interceptarea din Belarus a însemnat, din câte am înțeles, un avion MiG de luptă. Din acest punct de vedere, în mod categoric, cei care s-au aflat la bord, ca de altfel și avionul, practic au fost scoși din logica de funcționare, conform codului aeriană și normelor care în dreptul internațional guvernează astfel de activități. Ceea ce mi se pare în egală măsură extrem de periculos este crearea unui precedent.

Dacă în acest moment comunitatea internațională, în special statele NATO și UE, nu reacționează corespunzător, probabil mâine sau într-un interval scurt de timp o altă autocrație, undeva în lume, va considera necesar să deturneze un avion civil care îi tranzitează teritoriul, pentru scopuri nu foarte clar definite, dar în orice caz care n-au absolut niciun fel de legătură cu ceea ce înseamnă responsabilitatea aeriană și contractul pe care cetățeanul care se urcă într-un avion de linie îl încheie pentru a ajunge la destinație.

Nu cred că în acest moment președintele Lukașenko mai este interesat de modul în care Uniunea Europeană reacționează la acțiunile sale, dar pe de altă parte sunt absolut convins că Uniunea Europeană trebuie să dovedească solidaritate și coeziune într-un astfel de moment – repet, pentru a nu mai fi confruntată la un moment dat cu o situație similară. Din acest punct de vedere, cred că decizia Uniunii Europene trebuie să fie una categorică, extrem de dură, pentru că nu ne putem juca cu astfel de subiecte într-o lume în care interdependențele sunt atât de importante”, a spus Diaconescu.

Citește și: Cristian Diaconescu (PMP), după decizia CJUE: Susținem eliminarea oricăror încercări de subordonare politică a justiției! .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.