Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cristian Tudor Popescu: 'Țineți-vă bine! AUR se va duce și mai sus în sondaje'

Adevărul
CTP-Cristian-Tudor-Popescu

Gazetarul Cristian Tudor Popescu consideră că scandalul de viol de la școala de vară a AUR nu doar că nu va afecta cu nimic partidul, ba din contră.

„Procuratura cercetează cazul fetei de 17 ani violată de membri AUR, partid de violatori prin definiție, potrivit fostei tovarășe a lui G. Simion, D. Șoșoacă. Să zicem că respectivii vor fi trimiși în judecată. Să punem și ipoteza puțin probabilă că vor fi condamnați. Va scădea, în consecință, capitalul electoral AUR? Nu, nici vorbă, nici măcar cu un vot. Ceea ce așteaptă votanții AUR de la favoriții lor este tocmai violarea legilor, atacarea instituțiilor statului, care trebuie rupte că sunt corupte, băgarea mâinii în gât politicienilor de la putere și miniștrilor, alungarea peste graniță a companiilor străine. Așa că violul în grup al unei minore nu e văzut decât ca un exercițiu, o mică ședință de antrenament a viguroșilor românoși de la care va să vină izbăvirea neamului. Nici dacă AUR ar fi implicat în omorârea unor oameni, nu va pierde din procentajul de peste 20% pe care îl are”, a scris CTP pe pagina sa de socializare.

AUR vs PNL

Potrivit ziaristului, problema o reprezintă disoluția autorității, acest fenomen fiind comparat cu un drog.

„CORUPȚIA autorității + DISPREȚUL față de autoritate = DISOLUȚIA autorității. Cel mai puternic drog din România drogată e drogul disoluției autorității. Adică, haosul moral și instituțional sângeros din acest stat, un ținut al groazei pe lângă care țara lui Dracula e o feerie. Și, în această situație, colac nu peste pupăză, ci pe pieptul muribundului, tăierile lui Ciolacu asupra mediului privat amintesc de Evul Mediu. Pe atunci, cea mai populară măsură terapeutică folosită de doftori și spițeri era lăsarea de sânge, indiferent de boală. Fie prin punerea de lipitori, fie prin deschiderea venei bolnavului cu lanțeta și scurgerea în lighean. Ce face premierul Ciolacu nu va da jos lipitorile, care sunt înfipte zdravăn de mult, dar va tăia vene liberale în economie până la hemoragie. Prin urmare, stimați cititori, dacă vă temeți de actuala poziție în sondaje a partidului AUR, țineți-vă bine, se va duce și mai sus. Pe seama cui? Pe seama istoricului Partid Național Liberal, pentru care limita e pământul”, apreciază Cristian Tudor Popescu.

***Un sondaj recent de opinie realizat la comanda liberalilor plasează PNL și AUR la egalitate, cu 20% fiecare, în timp ce PSD se menține pe primul loc, cu 30%. În București, un sondaj CURS plasează AUR pe locul patru în preferințele de vot.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.