Amenda uriașă aplicată de Consiliul Concurenței unor edituri a dat naștere la multe reacții pro și contra (toate detaliile în Link). Consiliul Concurenței a sancționat 6 companii și o asociație care activează în piața de carte pentru participarea la o presupusă înțelegere anticoncurențială. Este vorba de amenzi în valoare totală de aproape 1,2 milioane de euro, aplicate asupra editurilor Curtea Veche, Humanitas, Nemira, Publica, Libăriillor Cărturești și Librăriilor Humanitas, precum și asupra Asociației Editorilor din România.
O replică a venit și din partea lui Cristian Tudor Popescu. El critică decizia Consiliului Concurenței și și-ar dori să existe un recurs pentru că industria de carte din România abia se mai poate susține, dar lansează o critică dură împotriva felului în care Gabriel Liiceanu (șeful Humanitas) a înțeles să își apere firma. Îi aduce aminte că fosta Editură Politică comunistă transformată în Humanitas i-a fost dată cadou de ”prietenul Andrei Pleșu” și nu era deloc ”o groapă de gunoi” ci un loc în care au fost publicați scriitori de referință. El susține că nu înțelege de ce Liiceanu ”a trebuit să sape o groapă de gunoi pe un câmp cultivat, ca să-și înalțe piedestalul?”
”Amendă pentru citit. Niște gunoaie
Gabriel Liiceanu publică un articol de protest împotriva amenzilor uriașe, însumând 1,2 milioane euro, decise de Consiliul Concurenței asupra mai multor edituri și Asociației Editorilor din România. Ca și dl Liiceanu, nu pricep care este vina celor amendați.
O întreprindere particulară de care aud acum prima oară, numită „Biblioteca Bookster”, care achiziționa cărți pentru a le oferi apoi spre lectură, contra cost, în special angajaților corporațiilor, a reclamat că sus-menționatele edituri și AER au limitat livrările către Bookster. Motivele limitării: „Bookster nu e o bibliotecă publică, nu respectă regulile de pe piața vânzării de carte și plătește insuficient pentru drepturile de autor”. Subsemnatul nu văd în asta nicio încălcare a legilor concurenței, ci o încercare a afacerii private, nicidecum nonprofit, zisă Bookster, de a face profit.
În plus, autointitulata firmă Asociația Educației pentru Toți Copiii nu mai deținea brandul Bookster, îl vânduse, când a făcut reclamația către Consiliul Concurenței. Proprietarul actual nu își asumă această reclamație. Iată de ce a considerat judicios Consiliul dlui Chirițoiu să pună niște gaz pe foc în piața de carte din România, căreia și așa abia îi mai întoarce vântul filele.
Ce să facă acum editurile pentru a rezista? Să mărească prețurile cărților, într-o țară în care 55% din populație nu a deschis o carte în ultimul an? Pedeapsa dictată de către Consiliul Concurenței îi lovește, în ultimă și primă instanță, pe cititori. Sper că se va putea face recurs la această sentință revoltătoare.
Însă există un paragraf în articolul dlui Liiceanu cu care nu pot fi de acord.
„Am preluat, la 1 februarie 1990, sub numele de Editura Politică, groapa de gunoi Glina a ideologiei comuniste, locul în care se publicau «documentele partidelor comuniste frățești» și, din 1965, operele lui Nicolae Ceaușescu. Evident, nu le citea nimeni, erau doar hârtie batjocorită. Am preschimbat această groapă de gunoi într-un palat”.
Dl Liiceanu nu a „preluat” nimic, Editura Politică i-a fost pur și simplu făcută cadou de către prietenul său Andrei Pleșu, pe atunci ministrul Culturii, pe atunci prieten. Nu spun că n-a fost o alegere bună, dar să nu patinăm pe verbe.
Ceea ce urmează, însă, este o minciună în stil Trump, care mi-a făcut ochii cât cepele. Editura Politică, „groapa de gunoi Glina”?! Știți ce se găsea prin gunoiul ăsta?
Colecția „Idei contemporane” a Editurii Politice a publicat ani în șir cărți dintre care rar îmi scăpa vreuna. Haideți să rememorăm niște gunoaie:
Alvin Toffler „Al treilea val”, Claude Lévi-Strauss „Antropologia structurală”, Albert Szent-Györgyi „Pledoarie pentru viață”, Carl Sagan „Creierul lui Broca”, Marshall McLuhan „Galaxia Gutenberg”, John Naisbitt „Megatendințe”, György Lukács „Ontologia existenței sociale”, Steven Weinberg „Primele trei minute ale Universului”, Stephane Lupasco „Logica dinamică a contradictoriului”, Ilya Prigogine, Isabelle Stengers „Noua alianță. Metamorfoza științei”, Abdur Rahman „Anatomia științei”, Arnold Toynbee „Orașele în mișcare”, Erwin Schrödinger „Ce este viața. Spirit și materie”, Solomon Marcus „Provocarea științei”, Werner Heisenberg „Pași peste graniță”, P.L. Kapița „Experiment, teorie, practică”, Louis de Broglie „Certitudinile și incertitudinile științei”... Și multe altele. După cum se vede, o largă paletă de gânditori, nu doar de stânga, nu doar în politică, multe vârfuri ale științei mondiale.
„Idei contemporane” a fost una dintre sursele importante ale formării mele mentale înainte de `89. Dl Liiceanu știe ca și mine toate acestea. Acum, citesc cu mult folos cărți apărute la Editura Humanitas. Ce a realizat în plan editorial Gabriel Liiceanu merită fără îndoială recunoaștere și prețuire. Dar de ce a trebuit să sape o groapă de gunoi pe un câmp cultivat, ca să-și înalțe piedestalul?”, scrie Cristian Tudor Popescu pe pagina sa de facebook.
***
Apărarea lui Gabriel Liiceanu în fața amenzii usturătoare primite de la Consiliul Concurenței:
„Stimate domnule Președinte al Consiliului Concurenței, stimate doamne consilieri, stimați domni consilieri,
Vă mărturisesc că în prima clipă am fost profund afectat de faptul că editura Humanitas și Librăriile Humanitas au devenit obiectul unei investigații a Consiliului pe care-l reprezentați. Însă, în pasul al doilea, mi-am spus că în fiecare lucru care ți se întâmplă trebuie să vezi și partea lui bună. Ba chiar, uneori, numai partea bună.
Am să-ncep prin a vă povesti o anecdotă legată de Noica. Mă uimește să descopăr continuu câte dintre lecțiile lui mă ajung din urmă și nu mai contenesc să mă mir câtă înțelepciune a pus omul acesta în joc pentru a ieși din încercări ale vieții care, în câteva rânduri, au părut că-l vor strivi definitiv. Acum însă e vorba doar de o anecdotă.
Cândva, la începutul anilor ’80, Noica a depus cerere de pașaport pentru un sejur în Grecia. Și, la Păltiniș fiind, ne-a spus celor câțiva din jurul lui: „Dragii mei, m-am gândit ca în vara asta să fac un salt la Atena. Sigur, nu mă aștept că voi primi viza. Dar mi-am zis așa: Dacă o primesc, voi putea vedea cerul sub care au gândit Platon și Aristotel. Dacă nu o primesc, voi putea să lucrez mai departe liniștit la cartea despre «logica lui Hermes» pe care tocmai am început-o. Așadar, oricum va fi, va fi bine.” Și a fost bine. Noica a continuat, fără întrerupere, lucrul la carte.
Acest mod de a gândi trimite la un soi de transmutare alchimică a răului în bine. Trebuie, în tot ce trăiești, să descoperi aurul vieții, nu metalul de rând și nu zgura ei. Cândva l-am auzit spunând că, până la urmă, cei șase ani de temniță între 1959 și 1964 (din cei 25 la care a fost inițial condamnat) au fost, în viața lui, „o binefacere”, un popas de reculegere pe drumul vieții, o adunare în sine în vederea limpezirii privirii pentru ceea ce fusese viața lui și pentru ce va mai fi.
Mi-am zis să folosesc și eu această tehnică a eludării răului și, pornind de la investigația declanșată de dumneavoastră, care, în ce ne privește, s-a soldat, după prima strigare, cu halucinanta amendă de 400.000 de euro! (pentru o editură din România asta e o lovitură mortală), să străvăd binele ascuns în ea. Ce prilej minunat, mi-am zis, ca, iată, după 34 de ani de când s-a născut Humanitas, să fiu obligat să fac bilanțul acestor ani trăiți într-un iureș fără oprire. Și-l voi face în fața dumneavoastră, mulțumindu-vă că mă ajutați să mă opresc o clipă din gâfâiala vieții.
„Am preschimbat această gropă de gunoi într-un palat”
Treizeci și patru de ani, doamnelor și domnilor, dedicați cărții! Am preluat, la 1 februarie 1990, sub numele Editura Politică, groapa de gunoi Glina a ideologiei comuniste, locul în care se publicau „documentele partidelor comuniste frățești” și, din 1965, operele lui Nicolae Ceaușescu. Evident, nu le citea nimeni, erau doar hârtie batjocorită, paradă a cinismului și a bunului plac. Am preschimbat această gropă de gunoi într-un palat.
Mi-am revărsat biblioteca peste țară și am oferit conaționalilor mei, lihniți spiritual, marile cărți ale culturii umaniste interzise vreme de patru decenii. Am privatizat editura care ținuse de Secția de Ideologie a Comitetului Central al PCR și mi-am propus ca, în noua firmă ce urma să funcționeze pe o piață liberă, să practic legalismul, să respect cu rigoarea ultimă litera legii, să conduc o instituție culturală privată în care să nu existe corupție, salarii plătite în plic, șpagă, aranjamente cu puterea și alte delicatese care făceau parte din mentalul economic al tranziției care începuse. Am creat încet-încet o echipă editorială de top, am apelat la o firmă de consultanță financiară, fiscală și de audit care să ne verifice an de an întreaga activitate economic-financiară.
„Mi-ați oferit, la prețul de 400.000 de euro, prilejul să-mi sfârșesc cursa vieții împăcat cu mine. Nu e puțin lucru”
Am editat în acești 34 de ani 4.538 de titluri într-un total de 32.646.000 exemplare (imaginați-vă că aceste exemplare, puse unul lângă altul, ar reprezenta o banderolă întinsă pe 6600 kilometri de șosea) din toate domeniile științelor umaniste, literaturii universale și autohtone, zeci de colecții. Cea mai cutremurătoare îmi pare colecția de memorii scrise de cei care au trăit comunismul, cea mai înnoitoare, colecția de istorie, iar cea mai solidă, colecția de știință care acoperă cam tot spectrul cunoașterii de la fizică și biologie până la neuroștiințe. Și multe altele. În câteva cazuri am reușit să creăm cele mai frumoase ediții ale marilor autori ai culturii universale. Ediția Eseurilor lui Montaigne în română, de pildă, se pare că a depășit în frumusețe edițiile franceze. În portofoliul Humanitas se află mari prozatori, poeți, filozofi, politiologi, istorici, arheologi, hermeneuți ai religiei, ai artei din țară și din străinătate. Am fost numiți de partenerii străini „Gallimard”-ul României.
Pentru acest bilanț pe care mi l-ați prilejuit cu ocazia investigației dumneavoastră nu pot decât să vă mulțumesc. Mi-ați oferit, la prețul de 400.000 de euro, prilejul să-mi sfârșesc cursa vieții împăcat cu mine. Nu e puțin lucru. M-ați făcut să aflu că nu am trăit degeaba.
„N-am reușit să aflu cu ce anume ne-am făcut vinovați”
Stimate doamne consilieri, stimați domni consilieri,
Pentru ce a făcut și a însemnat Humanitas în cei 34 de ani de existență n-am așteptat nicio distincție. Locul I acordat prin votul publicului, primit an de an din 1997 până astăzi la Târgul de Carte «Gaudeamus», a însemnat mai mult decât orice premiu. N-am așteptat, așadar, în tot acest răstimp recompense de la nicio instituție a statului român. Dar, sincer să fiu, nici nu am crezut că dăruirea noastră pentru cultura română se va solda cu o amendă de, iată, aproape 400.000 de euro. Aș fi fost oricând capabil de a recunoaște că Humanitas a greșit. Dar n-am reușit să aflu de ce anume ne-am făcut vinovați. De ce ne-am aflat în fața judecății dumneavoastră, doamnelor și domnilor consilieri de la Consiliul Concurenței?“
„Din partea instituțiilor statului așteptam investiții în carte și cultură, nu amenzi exterminatoare”
Am citit zilele trecute decizia pe care ați luat-o la capătul investigației dumneavoastră, la aproape două luni după ce v-ați întâlnit cu lumea editorială incriminată pentru comportament neconcurențial. Amenda inițială de 400.000 de euro preconizată pentru Humanitas în acel moment a fost înjumătățită. Cum trebuie comentat acest deznodământ?
Piața de carte din România este cea mai modestă din întreaga Europă, iar România, în ciuda sloganului „România educată” pentru care l-am votat pe Klaus Johannis, cea mai needucată țară din UE.
Sincer să fiu, din partea instituțiilor statului așteptam investiții în carte și cultură, nu amenzi exterminatoare. Ați amendat, fără nici o dovadă concludentă și fără să țineți cont de ceea ce ați auzit de la noi, mari lanțuri de librării și importante edituri. S-ar putea ca amenda globală de circa 1,2 milioane de euro dată sistemului de carte de la noi să pună la pământ „o industrie” care, oricum – într-o țară în care 42% dintre români sunt analfabeți funcțional, iar 11 milioane (peste 55% din populația țării) nu au citit nici măcar o carte în ultimul an – se târa din greu. Acesta să fie oare rostul pe lume al unei instituții al cărei scop e să vegheze la echilibrul variilor piețe ce alcătuiesc economia țării?
Decizia dumneavoastră ne obligă, pentru a putea să ne plătim amenda și să funcționăm în continuare, să apelăm la singurele surse de venit pe care le avem: vânzarea cărților pe care le producem. Ne obligați, altfel spus, să mărim prețul cărților. Ceea ce ar însemna, la urma urmelor, că dumneavoastră ați amendat firavul public de cititori pe care îl mai are România. Și cartea în general. Nu mai rămâne decât să ne cerem scuze că existăm.
Comentează