Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Criza climatică: Ţestoasele marine din Florida se confruntă cu un dezechilibru din punctul de vedere al genului

Mediafax.ro
broasca testoasa marina

Ţestoasele marine din Florida se confruntă cu un dezechilibru din punctul de vedere al genului, accentuat de schimbările climatice. Valurile de căldură recente au dus la încălzirea atât de puternică a nisipului de pe anumite plaje, încât aproape toate ţestoasele născute sunt femele, scrie Reuters.

''Cel mai înfricoşător este că ultimele patru veri din Florida au fost cele mai călduroase înregistrate vreodată'', a precizat Bette Zirkelbach, manager al Turtle Hospital din Marathon, un oraş din Florida Keys, un arhipelag de insule tropicale care începe din extremitatea sudică a statului.

''Oamenii de ştiinţă care studiază puii şi ouăle de ţestoasă nu au descoperit ţestoase de sex masculin, ci doar ţestoase femele în ultimii patru ani'', a spus Zirkelbach, al cărei centru destinat ţestoaselor operează din 1986.

Când o ţestoasă femelă sapă un cuib pe plajă, temperatura nisipului determină genul puilor. Zirkelbach a spus că un studiu australian a arătat statistici similare - ''99 dintre puii de ţestoasă marină recent eclozaţi sunt femele'', potrivit Agerpres.ro.

În locul determinării sexului în timpul fertilizării, sexul ţestoaselor marine, ca şi în cazul aligatorilor, depinde de temperatura ouălor în dezvoltare, potrivit Administraţiei Naţionale Oceanice şi Atmosferice (NOAA).

Dacă un ou de ţestoasă incubează la o temperatură mai mică de 27,7 grade Celsius, puii de ţestoasă vor fi masculi, iar dacă incubarea se face la o temperatură de peste 31 de grade Celsius, vor fi femele, potrivit paginii de internet a Serviciului Naţional pentru Oceane din cadrul NOAA.

''Pe parcursul anilor, se va înregistra un declin accentuat al populaţiei întrucât pur şi simplu nu avem diversitate genetică'', a spus Melissa Rosales Rodriguez, îngrijitoare de ţestoase la recent inauguratul spital de la Miami Zoo. ''Nu avem un raport mascul-femelă necesar pentru a putea avea o sesiune de împerechere de succes''.

Cele două spitale dedicate ţestoaselor se luptă de asemenea cu combaterea tumorilor la ţestoase, cunoscute sub denumirea de fibropapilomatoză. Tumorile sunt contagioase la alte ţestoase şi pot provoca moartea dacă nu sunt tratate.

Întrucât climatul afectează viitorul ţestoaselor, iar boala este atât de larg răspândită, Zirkelbach crede că este necesar să salveze toate ţestoasele pe care le poate salva şi să deschidă şi alte centre de reabilitare.

''Spitalul ţestoaselor a fost primul. Dar din păcate, este nevoie şi în alte locuri din Florida''.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.