Preşedintele libanez Michel Aoun a făcut apel luni la comunitatea internaţională să acorde ajutor financiar ţării sale pentru a depăşi criza financiară acută prin care trece de câteva luni şi care a fost exacerbată de propagarea noului coronavirus, transmite AFP.
Libanul, supraîndatorat, a anunţat în martie că a intrat în incapacitate de plată pentru prima dată în istoria sa, după mai multe luni de scădere a rezervelor de valute şi deprecierea monedei naţionale pe piaţa paralelă. Acum, răspândirea COVID-19, boala provocată de virusul SARS-CoV-2 care a determinat Organizaţia Mondială a Sănătăţii să declare pandemie, a stârnit spectrul unor consecinţe dezastruoase pentru economia aflată deja într-o situaţie disperată, în Liban.
Guvernul format în ianuarie, după luni la rând de contestare populară, a început elaborarea unui plan de salvare economică înainte ca epidemia globală să paralizeze şi Libanul, unde au fost declarate până în prezent 541 de cazuri, cu 19 decese.
Luni, în faţa ambasadorilor Grupului internaţional de sprijin pentru Liban (GIS), şeful statului şi-a exprimat temerile privind un colaps total.
"Având în vedere gravitatea situaţiei financiare actuale şi gravele consecinţe economice asupra libanezilor şi refugiaţilor, programul nostru de reformă va avea nevoie de un sprijin financiar extern, în special din partea statelor prietene şi a GIS", a spus Aoun.
În decembrie anul trecut, GIS a condiţionat acordarea de ajutor financiar Libanului de formarea unui guvern "eficace şi credibil" capabil să lanseze reforme "urgente", aminteşte AFP.
Michel Aoun a explicat luni că Libanul "se pregătea să lanseze un amplu şantier pentru rezolvarea crizei economice, financiare şi sociale în momentul în care lumea a fost lovită de epidemie" şi astfel "a fost obligat să anunţe starea de urgenţă sanitară, ceea ce a frânat în anumită măsură lansarea (reformelor) şi a agravat criza".
"Orice ajutor internaţional este aşadar binevenit", a adăugat el, precizând că "planul de salvare financiară şi economică era pe punctul de a fi finalizat".
Preşedintele libanez a pledat în special pentru deblocarea unui ajutor de 11,6 miliarde de dolari promis în aprilie 2018 la conferinţa internaţională de la Paris, patronată de Franţa. Respectivele sume nu au fost vărsate, în lipsa reformelor promise de Beirut în contrapartidă.
Datoria Libanului se ridică la 92 de miliarde de dolari, sau 170% din PIB, una din cele mai mari de pe plan mondial, iar 45% din populaţia ţării trăieşte sub pragul sărăciei. În plus, micul stat găzduieşte circa 1,5 milioane de refugiaţi sirieni, dintre care un milion în evidenţele ONU.
Criză financiară în Liban - Preşedintele Michel Aoun face apel la ajutor internaţional
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

32
Rusia în stare de șoc după căderea lui Orbán: cum comentează presa rusă victoria lui Péter Magyar
32

1.901
Este căderea lui Orban începutul sfârșitului pentru trupismul global? Verdictul necruțător al gazetarul Cristian Tudor Popescu
1.901

38
Zboruri reluate și inspecții simplificate: China încearcă să recâștige influența economică în Taiwan
38

2.333
VIDEO 'S-a terminat!': strigătul de eliberare al maghiarilor, după un vot istoric cu o prezență record de 80%
2.333

858
Ofensivă chineză în Europa: un gigant auto pregătește mutări surpriză și negociază parteneriate strategice
858

709
Schimbare la vârful spionajului israelian: Benjamin Netanyahu a anunțat cine este noulșef al Mossad
709

127
Războiul din Iran lovește direct în buzunarele americanilor: Trump avertizează că prețul benzinei va rămâne ridicat până la alegerile din noiembrie
127

1.667
Elon Musk oferă 260 de euro pe zi pentru muncă de acasă: Caută oameni din Europa
1.667

425
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Mii de încălcări ale armistițiului de Paște
425

694
Austria acuză 'birocrația UE' și ia decizia să lanseze un plan propriu de de reducere a facturilor la energie
694

412
Horoscopul zilei de 14 aprilie 2026. Taurii, plini de șarm. Află ce se întâmplă cu zodia ta
412

994
La ordinul lui Donald Trump, SUA vor bloca navele care intră sau ies din porturile iraniene
994

5.959
'Am eliberat Ungaria, ne-am luat țara înapoi': discurs furibund de victorie a lui Peter Magyar
5.959















Comentează