Trump și-a pierdut vocea după o dispută cu o țară care a vrut să renegocieze acordul său comercial: ‘Am țipat pentru că sunt proști'

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 18-11-2025 10:50

Article thumbnail

Sursă foto: ABACAPRESS, Abaca Press / Alamy / Profimedia

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a părut răguşit la o conferinţă de presă de luni, după ce a ţipat în timpul unei discuţii despre comerţ, aşa cum a recunoscut chiar el, a relatat luni EFE, conform agerpres.ro.

"Am ţipat la unii oameni pentru că sunt proşti în legătură cu o problemă comercială într-o ţară şi am lămurit-o, dar cu aceşti oameni m-am enervat", a spus preşedintele când a fost întrebat despre vocea sa răguşită.

Trump i-a asigurat pe toţi că nu este bolnav şi se simte "bestial".

Când jurnaliştii au insistat să afle detalii, preşedintele american a explicat că o ţară "a încercat să renegocieze termenii acordului său comercial", lucru care l-a deranjat pe Trump, care a evitat totuşi să dezvăluie despre ce naţiune este vorba.

Trump a făcut aceste remarci în timpul unei conferinţe de presă în Biroul Oval alături de preşedintele FIFA, Gianni Infantino, unde cei doi au anunţat că Statele Unite vor accelera procesarea vizelor pentru fanii care au achiziţionat bilete la Cupa Mondială de fotbal din 2026.

Preşedintele american a sosit la Washington duminică seară, după ce a petrecut weekendul jucând golf în Florida.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri