Criză politică în Kosovo - Eșec în formarea unui nou guvern

Autor: George Traicu

Publicat: 26-10-2025 16:21

Article thumbnail

Sursă foto:  Credit: Armend NIMANI / AFP / Profimedia

Parlamentul din Kosovo a respins confirmarea lui Albin Kurti în funcţia de prim-ministru, o decizie ce măreşte probabilitatea convocării de alegeri anticipate pentru ieşirea din blocajul politic rezultat după scrutinul neconcludent din februarie, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Kurti, liderul partidului Vetevendosje, conduce în prezent guvernul ca premier interimar.

Duminică, el a primit numai 56 de voturi în parlamentul cu 120 de deputaţi, cu cinci voturi mai puţin decât era necesar pentru a forma un guvern.

Partidele din opoziţie - Partidul Democrat din Kosovo (PDK), Liga Democrată din Kosovo (LDK) şi Alianţa pentru viitorul Kosovo (AAK) - au votat împotriva candidaturii sale.

Deocamdată nu este clar dacă preşedintele va cere partidului plasat pe locul al doilea sau al treilea să formeze guvernul. Ambele formaţiuni s-au declarat în favoarea ţinerii de noi alegeri.

Partidele din opoziţie au refuzat să guverneze alături de Kurti, criticând felul în care acesta a gestionat relaţiile cu aliaţii occidentali şi acţiunile lui în nordul Kosovo, divizat etnic şi unde trăieşte minoritatea sârbă.

Kurti, un politician naţionalist albanez, a acces la putere în 2021 după ce o coaliţie condusă de partidul său a obţinut peste 50% din voturi şi şi-a asigurat o majoritate de şapte mandate în parlament.

Kosovo şi-a declarat unilateral independenţa de Serbia în 2008 cu sprijinul Statelor Unite după o campanie NATO de 78 de zile de bombardamente împotriva forţelor sârbe în 1999.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri