CSM Bucureşti - SCM Rm. Vâlcea, scor 32-19, în Liga Naţională de handbal feminin

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 12-03-2022

Actualizat: 12-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: digisport.ro

Campioana en-titre la handbal feminin, CSM Bucureşti, a învins sâmbătă, pe teren propriu, formaţia SCM Râmnicu Vâlcea, scor 32-19 (13-10), în meci contând pentru etapa a 17-a a Ligii Naţionale, potrivit news.ro.

Principala marcatoare a partidei a fost Cristina Neagu, cu 9 reuşite.

În celelalte partide ale etapei s-au înregistrat rezultatele: Măgura Cisnădie - Rapid Bucureşti 26-32, HC Zalău - SCM Craiova 22-15, CSM Slatina - Ştiinţa Bucureşti 26-20 şi Gloria Buzău - CSM Deva 28-22.

Ultimele dispute au loc tot sâmbătă, între Dunărea Brăila - Gloria Bistriţa şi Dacia Mioveni - Minaur Baia Mare.

În urma rezultatelor, clasamentul Ligii Naţionale este dominat în continuare de Rapid Bucureşti (42 de puncte), urmată de CSM Bucureşti (41) şi Gloria Buzău (34).

Etapa a 18-a este intermediară şi programează partide în 16 martie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri