CSO Voluntari a pierdut finala Ligii Nord-Europene la baschet masculin

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 10-04-2024

Actualizat: 10-04-2024

Article thumbnail

Sursă foto: gds.ro

CSO Voluntari a fost învinsă de echipa daneză Bakken Bears Aarhus cu scorul de 85-81 (18-14, 17-21, 28-18, 22-28), miercuri seara, la Aarhus, în finala Ligii Nord-Europene de baschet masculin (ENBL).

La prima sa participare la competiţie, echipa ilfoveană a reuşit un rezultat remarcabil, pierzând la o diferenţă mică finala.

Cele două echipe erau la egalitate, 35-35, la jumătatea finalei, dar apoi gazdele s-au desprins în sfertul al treilea la zece puncte. CSO Voluntari a recuperat din ecart, s-a apropiat la două puncte (81-83), când mai erau 14 secunde, dar nu a izbutit mai mult.

Trevon Allen a fost cel mai bun jucător al echipei din Voluntari, cu 31 de puncte, Keyshawn Maklik Feazell a contribuit cu 16 p, 8 recuperări, iar Kodi Justice a adăugat 14 p, 3 rec.

De la învingători s-a remarcat Deandre Damari Pinckney, 23 p, 5 rec, 3 pase decisive, Malik Disjohn Parsons, 16 p, 3 rec, 4 pd, Ryan Anthony Evans, 12 p, 10 rec, Skyler Jim Bowlin, 11 p, 7 rec,5 pd.

În finala mică, RSW Liege Basket a dispus de BC Siauliai cu 83-73.

În semifinale, CSO Voluntari a trecut de RSW Liege Basket cu 80-79, iar Bakken Bears Aarhus a învins-o pe BC Siauliai cu 90-77.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri