Premium
Digi24:
Rezultatul votului din Statele Unite nu are, într-o bună măsură, legătură directă cu Donald Trump, crede Cristian Tudor Popescu. Jurnalistul spune că majoritatea albă a mers la vot în semn de revoltă faţă de corectitudinea politică. Iar candidatul republican a fost supapa care a permis explozia majorităţii ţinute sub control, cel puţin în ultimii 20 de ani, prin intermediul minorităţilor.
„Trump? Tot timpul a înjurat, ca la uşa... Mă rog, să nu spun uşa cortului pentru că voi fi învinovăţit de incorectitudine politică. Aia este unul din elementele care l-a adus pe Trump în Casa Albă. Controlul majorităţii prin minorităţi. În comunism, controlul populaţiei se face cu Securitatea, poliţia politică, organele de represiune, că aia este, e dictatură. Când intri în democraţie, tot asta vrei. Cei care conduc doresc acelaşi lucru ca şi conducerile comuniste. Majoritarul, ca să fie ţinut sub control şi să nu-i vină idei, trebuie tot timpul stresat, hărţuit, înţepat... de cine? De minoritari. Toate aceste minorităţi – negri, evrei, hispanici, homosexuali, copii, femei -, toate te puteau în fiecare moment hărţui pentru că aşa permitea această corectitudine politică. A fost o modalitate de ţinere sub control a majorităţii. Şi această hărţuire continuă a explodat. Acum. Este revolta omului alb. Nu contează Trump atât de mult cât a contat acumularea asta şi avem revolta omului alb american dus la biserică şi cu nu prea multă şcoală. Ăsta este votantul principal al lui Donald Trump. A fost mult prea mult timp înţepat şi hărţuit de această corectitudine politică şi acum a explodat”, a declarat jurnalistul.
În ceea ce o priveşte pe Hillary Clinton, Cristian Tudor Popescu spune că înfrângerea acesteia are la bază motivul pentru care a intrat fosta primă doamnă în campanie electorală: „Asta ar fi fost o chestie extraordinară. Să se mai facă o întâlnire între candidaţi, între inamici, după ce s-au încheiat ostilităţile. Să mai aibă loc o întâlnire unde nu mai e nevoie să se înjure, nu mai e nevoie să joace tot teatrul ăla. Să fie o întâlnire pe bune. Şi acolo eu, moderator, aş fi pus două întrebări. Domnului i-aş fi spus aşa: Mai sunt fraudate alegerile, domnule preşedinte, cum spuneaţi acum o săptămână? Sau nu? Nu i-a pus nimeni întrebarea asta până acum. Iar pe doamna aş întreba-o: Dumneavoastră, stimată doamnă Clinton, aţi venit în aceste alegeri pentru că aţi stat 8 ani după bărbatul şi 8 ani după Barack Obama şi aţi considerat că, în sfârşit, a venit şi rândul dumneavoastră? Pentru că nu-i frumos, eraţi de rând, nu-i aşa? De aceea a venit această doamnă. Asta este cheia înfrângerii ei.”
RFI:
« E mai mic şi mai puţin bogat. Nu e obscen, nici grosier – cu rare excepţii – ci mai degrabă vulgar. Excesele lui Donald Trump sunt pe măsura Americii ; provocările lui Nicolas Sarkozy la dimensiunea Hexagonului. In model redus, fostul preşedinte francez o ia pe aceeaşi cale aleasă de miliardarul american. O cale a populismului, articulată în jurul a două noţiuni nedefinite : « sistemul », care trebuie denunţat cu virulenţă, şi « poporul », al cărui purtător de cuvânt pretindem că suntem » scrie Le Monde în acest portret acerb al fostului preşedinte francez.
« Sarkozy nu şi-a ascuns niciodată atracţia pentru stilul Trump » continuă ziarul de seară. « Doar în ultima vreme, când declaraţiile republicanului american deveniseră prea scandaloase, Sarkozy s-a abţinut să mai întreţină comparaţia. Ba chiar s-a declarat « destul de apropiat lui Hillary Clinton » mai scrie Le Monde.
Ziar care notează totuşi că « fostul şef de stat francez a întreţinut cu mari eforturi polemici interminabile, invers proporţionale cu bogăţia vocabularului său şi fineţea argumentelor ». In acest sens, Le Monde constată că « presa americană a studiat îndeaproape discursurile lui Trump. Frazele acestuia au în medie 12 cuvinte care depăşesc rareori două silabe. Cele ale lui Nicolas Sarkozy sunt presărate cu multiple erori de sintaxă, fostul preşedinte învăţând de multă vreme să vorbească « poporului ».
« Pe fond, Sarkozy a urmat aceeaşi direcţie cu Trump, pe un mod mai « soft ». Dacă nu a propus să construiască un zid de-a lungul Mediteranei, imigraţia şi securitatea au ocupat un loc preponderent în campania sa. La fel, dacă nu a cerut « stoparea totală şi completă a venirii musulmanilor » în Franţa - aşa cum a făcut-o Trump acum un an – Sarkozy nu a încetat să-i stigmatizeze pe musulmani. In fine, fostul preşedinte francez s-a apropiat de vărul său american şi pe ramura climato-sceptică » conchide de Le Monde.
