Premium
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a analizat conferința de presă susținută miercuri seară, după ședința CEx a PSD, de către Viorica Dăncilă, Liviu Dragnea și Lia Olguța Vasilescu, apreciind că fostul ministru al muncii a sfidat-o pe șeful Guvernului.
Digi24:
La un moment, pentru a veni la microfon şi a răspunde la întrebări, Olguţa Vasilescu a trecut prin faţa Vioricăi Dăncilă, care s-a dat un pas în spate.
"Spuneaţi că Dragnea le priveghia pe cele două privighetori. Dar avem mişcarea în care vine la microfon din dreapta prim-ministrului doamna Olguţa, se duce să răspundă la microfon doamna Olguţa. O ia prin faţa doamnei premier, ba a şi dat-o la o parte. A pus mâna pe ea, pe Regina Maria a României care fusese în Sala Tronurilor să bage la jgheab.
E o vorbă: nu-i trece nimeni pe dinainte - la Oltenia, unde unde vine doamna. I-a trecut pe dinainte fără niciun fel de problemă. (Viorica Dăncilă - n.r.) S-a dat la o parte cu mâinile ca Elena Ceauşescu.
Nu treci prin faţa nimănui, e o regulă de politeţe.
Dacă spuneam despre Carmen Dan că e gorila blondă, doamna asta e anaconda blonda. Înghite omul cu totul. Pe oricine. E omnivoră". (Mai multe detalii AICI)
Adevărul:
Astfel, luni, 19 noiembrie, miniştrii de Externe şi ai apărării din Statele Membre au aprobat o listă de 17 proiecte în cadrul general al Cooperării permanente structurate (PESCO) lansate anul trecut şi având ca scop realizarea unei Uniunii a apărării europene. Sunt, aşa cum puteţi vedea în tabelul de la finalul acestui articol, proiecte foarte ambiţioase şi adoptate neaşteptat de rapid. răspunzând însă indicaţiilor conţinute în deciziile Consiliului European dar şi semnalelor mai mult decât convingătoare privind viitoarea finanţare generoasă din partea următorului buget multi-anual european.
Sunt două planuri despre care s-a vorbit. Primul plan, aşa cum se întâmplă de regulă, a fost cel politic unde dezbaterile s-au centrat asupra viitoarelor relaţii posibile cu Marea Britanie, după BREXIT şi, evident, în funcţie de modul în care se va încheia prezenţa UK în UE, adică printr-un acord sau printr-o ruptură brutală sau fără reguli. În acest sens, în principiu, există propunerea susţinută de Polonia în numele statelor din centrul şi estul Europei ca, în cadrul PESCO, pe viitor să fie permisă şi prezenţa unor terţe ţări cum ar fi SUA, Norvegia şi Marea Britanie după ce va fi părărsit UE, mai ales că se aude că Administraţia americană ar fi transmis deja un mesaj către marile concerne din industria militară să intre în aceste proiecte multiplex europene.
OK, până acum, ideea respectivă nu ar avea nimic extrem de spectaculos ca deschidere politică deoarece colaborări multiple în acest sens au existat şi există în cadrul NATO. Da, aşa este, spun în continuare unii analişti militari, numai că de data asta scopul definit în formularea oficială este exclusiv în favoarea intereselor şi priorităţilor de apărare şi securitate europene, deci complementare NATO. Dacă vor fi admise terţe ţări, mai rămâne un proiect exclusiv UE? Apoi, dacă se aprobă o asemenea deschidere politică de orizonturi de cooperare, se va admite deschiderea şi spre alte orizonturi, eventual spre alte ţări cu industrie militară super-performantă sau cu capacităţi îndelung dovedite ale serviciilor lor de informaţii militare? Caz în care, într-adevăr, scenariile posibile sunt extrem de tentante dar într-atât de nesigure încât e foarte greu de descifrat alt orizont de dezvoltare decât cel care se oferă acum prin prisma unor proiecte ca cele pe care le vedeţi.(Mai multe detalii AICI)
RFI:
Intre 23 şi 25 noiembrie Partidul Comunist Francez se reuneşte în cadrul celui de-al 38-lea congres urmînd, printre altele, să-şi desemneze un nou secretar naţional. Abordăm subiectul pentru a retrasa o pagină de istorie a proletariatului francez, dar mai ales pentru a înţelege cum a devenit fantomatic în peisajul politic al Franţei un partid care imediat după al doilea război mondial a fost prima forţă politică a ţării.
A fost o vreme cînd liderii Partidului Comunist Francez erau cunoscuţi în întreaga lume. Maurice Thorez, imediat după război, Georges Marchais ceva mai tîrziu, au fost nume celebre. In ultimii zece ani însă liderii partidului nu au avut nici o rezonanţă mediatică. Pierre Laurent, Fabien Roussel, sunt nume aproape anonime. La acest al 38-lea congres al Partidului Comunist Francez, ne informează Agenţia France Presse, ştafeta şefiei urmează să fie transmisă de la Pierre Laurent, care se află de opt ani în fruntea formaţiunii, la Fabien Roussel.
Stirea nu provoacă nici un fel de emoţie mediatică. La recentele legislative comuniştii francezi au înregistrat 2,7 la sută din voturi. O veritabilă prăbuşire dacă facem comparaţia cu anul 1946 cînd în Parlament au intrat 183 de comunişti. La acea oră formaţiunea beneficia de o imensă popularitate, justificată în special de implicarea partidului în mişcarea de rezistenţă. Partidului Comunist Francez i se mai spunea "partidul împuşcaţilor", şi este adevărat că mulţi comunişti fuseseră victime ale nazismului, iar unii şi-au pierdut viaţa încercînd să se opună ocupaţiei germane.
În 1953, la ora la care murea Stalin, cel mai dogmatic partid comunist din ţările occidentale era cel francez. Iar secretarul său general, Maurice Thorez, făcea următoarea declaraţie: "A fi stalinist este un titlu de onoare şi de glorie pe care noi ne străduim să-l merităm". El se referea evident, cînd spunea "noi", la comuniştii francezi.
Specialiştii spun că "groparul" Partidului Comunist Francez a fost François Mitterrand, cel care din 1971 a luat conducerea Partidului socialist pentru a deveni apoi, în 1981, preşedinte al Franţei. Comuniştii au pierdut treptat teren în favoarea socialiştilor, deşi ei au continuat să controleze multe comune franceze.(Mai multe detalii AICI)
