Cu ce s-au ocupat nevestele principalilor lideri înainte de a ajunge la Bruxelles

România Liberă:

Daciana Sârbu a fost lansată în politică de tatăl ei, Ilie Sârbu, unul dintre marii aranjori ai PSD. Spre deosebire de alte fiice care au sărit de pe trambulină direct în Parlamentul European, Daciana a plecat cu pași mărunți: a intrat în partid în 1996, la doar 19 ani, cu gândul că va ajunge departe, a lucrat pentru Adrian Năstase la Corpul de Control al Guvernului, a fost apoi secretar de stat la Ministerul Educației, la doar 26 de ani, și abia apoi a ajuns la Bruxelles. Cu cât a devenit mai puternic tatăl, cu atât a avansat mai ușor fiica. Firește că are și ea o serie de calități: știe să vorbească în public, știe să se îmbrace și are chiar câteva domenii clare de care se ocupă și despre care poate vorbi cu oarecare competență. ... La fel și locul Adinei Vălean în PNL, după căsătoria cu liderul partidului, Crin Antonescu. A fost profesoară de matematică și apoi în 1997, fără să fie membru de partid, lucrează pentru Ministerul Tineretului și Sporturilor, printr-o coincidență, exact în perioada în care actualul său soț era ministru de resort. Intră în PNL la 31 de ani, în 1999, și urcă relativ repede ierarhiile, astfel încât deja în 2000 se află în fruntea echipei care coordonează campania electorală din 2000. Dinu Patriciu, pe vremea când era important și avea bani, a ajutat-o în mai multe feluri, inclusiv prin contracte la firme din proximitatea lui. Adina Vălean nu are un program propriu, nu are idealuri de atins în politică, altele decât menținerea poziției actuale, dar are un stil sobru și se ocupă de lucruri tehnice cu oarecare continuitate.

Evenimentul Zilei:

Se tot vorbeşte în ultimul timp la noi despre pericolul întruchipat de ambiţiile imperiale ale Moscovei. Da, acest pericol ameninţă România. Dar nu sub forma unei invazii, ci sub forma diversiunii. Mi-a povestit cineva că-n martie 1990, la Tîrgu Mureş, puţin a lipsit ca un conflict local să ducă la sfîrtecarea României. O diversiune pusă la cale din afară făcuse ca ofiţerilor aflaţi în garnizoană să li se spună că ungurii le ciopîrţesc familiile aflate acasă. Lipsea o scînteie pentru ca Armata să scoată tancurile împotriva ungurilor. Acesta era şi scopul diversiunii. La Tîrgu Mureş năvăliseră, din vreme, cohorte de jurnalişti străini, pregătiți să transmită în toată lumea imagini ale minorităţii maghiare strivite de tancurile majorităţii româneşti. Ştiţi cine a contracarat diversiunea? Ion Iliescu. Îmi spunea cunoscutul, trimis de Ion Iliescu la Tîrgu Mureş, că Ion Iliescu suna din cinci în cinci minute strigînd ca nu cumva Armata să răspundă provocărilor. Și  Armata a rămas în cazărmi. Diversiunea a eşuat. E limpede că România e ţinta acţiunilor duşmănoase ale Moscovei.

RFI:

Potrivit unor noi sondaje, alegerile europene de pe 25 mai ar urma sǎ fie cîştigate cu un avantaj minim de coaliţia de centru-dreapta. Ceea ce nu înseamnǎ însǎ cǎ în mod automat unul dintre membrii sǎi ar putea fi numit şi în fruntea Comisiei Europene... Greu de spus dacǎ marele public se pasioneazǎ şi el de alegerile europene la fel ca o parte a presei (mai degrabǎ nu), dar multe ziare franceze publicǎ articole efectiv interesante. Le Monde, de exemplu, evocǎ argumentele unora dintre detractorii lui José Manuel Durao Barroso, potrivit cǎrora actualul preşedinte al Comisiei Europene ar fi reuşit, în cei zece ani de exercitare a mandatului, sǎ atenueze puterea comisiei în favoarea şefilor de stat. Cei care îl criticǎ pe Barroso mai cred cǎ în special cancelara Germaniei, doamna Angela Merkel, a avut de cîştigat în urma acestei atitudini, ceea ce ar fi transformat-o într-o veritabilǎ "preşedintǎ a Europei". Articolul din Le Monde are şi un titlu simbolic: "Barroso, Europa fǎrǎ coloanǎ vertebralǎ". Cu alte cuvinte, Barroso ar fi încarnat exact ceea ce îşi doreau principalii şefi de stat şi de guvern europeni în fruntea Comisiei: tipul de responsabil care detestǎ confruntarea directǎ şi care devine mai degrabǎ maleabil. De notat însǎ şi o altǎ pǎrere, a celor care spun cǎ Barroso începe sǎ îndeplineascǎ acum şi un alt rol, cel de ţap ispǎşitor. Este atît de uşor de fapt, acum cǎ nu va mai fi preşedinte al Comisiei Europene, sǎ i se atribuie eşecurile şi dificultǎţile prin care a trecut construcţia europeanǎ.