Cu ei vrea PNL să ajungă la putere! Liderul UDMR: Nagy Zsolt e nevinovat, deși face pușcărie

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 17-04-2015

Actualizat: 17-04-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

PNL vrea să ajungă la putere cu ajutorul UDMR! Adică, cu cel al unei formațiuni care consideră că legile din România nu sunt drepte și că sentințele judecătorești nu sunt corecte. Asta reiese din declarațiile lui Kelemen Hunor, presedintele UDMR, care a atacat dur justiția din România.

Citește și: Lider politic rupe tăcerea. Adevărul despre vorbele dulci ale lui Blaga, Gorghiu și Ponta

Hunor, unicul candidat la sefia Uniunii, l-a aparat public vineri pe Nagy Zsolt, fost ministru condamnat definitiv la 4 ani de inchisoare pentru coruptie in dosarul privatizarilor strategice. Hunor a sărit în apărare și pentru deputatul fugar Marko Attila.

"Nagy Zsolt este nevinovat si a fost totusi incarcerat. Trebuie sa fim solidari cu el si sa transformam justitia intr-o institutie care nu permite astfel de procese inechitabile. Te sustinem Zsolt! Speram ca vei fi liber in curand. Daca nu vom fi capabili sa explicam acest lucru, nu vom fi capabili sa luptam pentru dreptatea noastra, iar aceasta situatie va conduce la o deceptie uriasa in randul alegatorilor careia il vom cadea victima si noi. Trebuie sa spunem raspicat: justitia trebuie sa functioneze, iar noi sprijinim stradania de a o face functionala. Dar respingem generalizarile si etichetarea. Vom fi intotdeauna solidari cu cei care au fost nedreptatiti. Statul de drept inseamna lipsa totala a arbitrarului", a spus Kelemen Hunor in apararea lui Nagy Zsolt.

În plus, Kelemen Hunor îi ia apărarea și deputatului fugar. Preşedintele UDMR a declarat că este solidar cu Marko Attila şi crede în continuare în nevinovăţia lui, mai ales că acesta şi-a desfăşurat activitatea ani la rândul în interesul comunităţii maghiare. Potrivit lui Kelemen Hunor, UDMR s-a angajat să sprijine lupta împotriva corupţiei, "dar nu poate nicidecum asista la formularea unor acuzaţii ticluite sub acest pretext".

Marko Attila a fost trimis în judecată în dosarul fostului şef al ANI Horia Georgescu. Aceştia sunt acuzaţi de DNA că au aprobat despăgubiri pentru imobile supraevaluate când erau la ANRP. Attila a fugit în Ungaria la scurt timp după izbucnirea scandalului, motivând faptul că nu crede în independenţa justiţiei din România.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri