Cu facturile la energie în mână, ungurii spun pas momentelor de relaxare: jumătate din centrele de spa riscă să se închidă

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 06-09-2022

Actualizat: 06-09-2022

Article thumbnail

Sursă foto: pixabay

Până la jumătate din centrele de spa din Ungaria riscă să se închidă începând cu această toamnă şi până în prima jumătate a anului viitor, potrivit preşedintelui unei asociaţii din sectorul de profil, citat de Budapest Business Journal, scrie Mediafax.

„Pe lângă creşterea preţurilor la energie, trebuie să ne aşteptăm şi la o scădere semnificativă a fluxului de clienţi“, a spus sursa citată. În ultimele luni, numărul vizitatorilor a scăzut cu 20-50% faţă de aşteptări.

Turismul, inclusiv industria balneară, a trecut printr-o perioadă extrem de grea de doi ani de pandemie şi era pe cale să-şi revină din criză când a izbucnit războiul în Ucraina, iar preţurile la energie au crescut vertiginos.

Guvernul de la Budapesta a eliminat de la 1 august plafonarea preţurilor la energie şi gaze pentru gospodăriile care au un consum mai ridicat, ceea ce înseamnă că mulţi cetăţeni plătesc mai mult pentru energia suplimentară pe care o consumă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri