Premium
Pe liberali ar trebui să-i îngrijoreze naturalețea cu care principalii lor adversari politici din Kiseleff se mișcă în aceste vremuri tulburi. Sondajele sunt adeseori amăgitoare, dar, chiar și dacă te uiți în sondaje, nu poți să nu observi că diferența între partidul care tocmai a câștigat prezidențialele și partidul care încă are o majoritate în Parlament nu e deloc confortabilă în favoarea PNL.
Răsunetul victoriei lui Iohannis s-a mai risipit, dezamăgirile au început să apară, neputința partidului condus de Blaga și Gorghiu devine din ce în ce mai vizibilă. Momente ratate, gafe impardonabile, comunicare deficitară, fricțiuni interne răbufnind periodic la suprafață, iată un șir de ”nepotriviri” care ar fi trebuit de multă vreme să-i pună pe gânduri pe liderii PNL.
De cealaltă parte, PSD, sub asediul justiției, cu un premier inculpat, într-o vertiginoasă descreștere de imagine, erodat după trei ani de guvernare, reușește să sufle îndeaproape în ceafa favoriților deznodământului electoral din noiembrie 2014.
Cum se zice, Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă-n traistă! Cu PSD, Cel de Sus n-a fost deloc generos în ultima vreme și-atunci urmașii lui Iliescu s-au apucat să-și facă singuri.
În primul rând, au reușit să izoleze de partid imaginea lui Ponta. Nu e exclus să fie o tensiune între Dragnea și Ponta, pentru că amândoi vor să rămână influenți în peisajul politic, dar o mare parte din această ”separare” a fost și bine jucată. Dragnea preia partidul în forță, îi dă porunci premierului, face ordine în guvern, oprește excesele populiste, urechează miniștri, ce mai încolo și încoace, arată că ”jupânul” e el și nu trecătorul ocupant al fotoliului de la Palatul Victoria. Mesajul e bun și pentru partid, pentru că se face lin tranziția de putere, dar și pentru alegători, care nu mai pot să deteste la fel de mult un Ponta lipsit de puteri, pus la colț și cu probleme la tribunal.
În ciuda schimbării de percepție, liberalii rămân inerți cu pușca îndreptată spre Victor Ponta, în vreme ce Dragnea defilează (să nu omitem că a crescut în două luni șapte puncte procentuale în cota de popularitate), iar partidul își vede liniștit de treabă la guvernare, ca și cum ar fi în opoziție. Ponta e, cum s-ar zice, o drăgălașă țintă falsă, în care nu mai trag decât soldații neinstruiți, în vreme ce focul s-a oprit de mult și ostașii adevărați au plecat la popotă.
Dragnea e mult mai relaxat decât Gorghiu și Blaga. Are o condamnare cu suspendare în primă instanță? Sigur că are. La fel ca și puzderia de lideri politici de la București aflați în varii faze procesuale. Cel mai rău lucru care i se poate întâmpla e să primească definitiv o pedeapsă cu executare, caz în care loialul Zgonea îi va lua locul, iar cele câteva sute de mii de membri PSD, care au umblat prin ploaie duminica trecută să pună ștampila pe Dragnea, vor fi mai furioși și mobilizați pentru anul electoral 2016.
Dragnea are motive de relaxare și pentru că partidul, aflat sub diverse presiuni, se află încă la guvernare, ar putea încheia un ciclu complet de patru ani, după care, orice alternativă e la fel de bună. Câștigă parlamentarele și forțează un nou premier PSD cu mâna lui Iohannis sau intră în opoziție, dar atacă scrutinul cheie al deceniului următor, prezidențialele din 2019, din postura celor care nu au nicio responsabilitate pentru guvernarea țării. E un fel win-win, în fața căruia niciun lider al partidului nu poate fi decât relaxat.
Vor chițăi baronii locali că pierd guvernarea din 2017 încolo? Probabil, unii, dar influența lor în conducerea centrală tocmai ce a fost dramatic redusă, ca să le mai permită, în anii următori, mișcări bruște din frustrare și nemulțumire . Nu le rămâne decât să se alinieze în spatele lui Dragnea și să tragă tare în băncile Opoziției pentru scrutinul de peste trei ani. Sau pot pleca în loja Puterii, ca să-și salveze afacerile și clientela, dar asta va fi tot o ușurare pentru PSD, pentru că scapă de oportuniști și trădători mai repede.
În plus, opoziția ar fi o mană cerească pentru programul ambițios de reforme interne pe care actualul șef PSD abia l-a început.
Din punct de vedere al politicilor de alianțe, PSD este în mod clar mult mai bine poziționat decât PNL.
UNPR e la mâna social-democraților, chiar dacă, până acum câteva luni, părea că e invers și că Oprea poate răsturna la un semn guvernul. Dragnea nu s-a impacientat. Știa că pe Oprea nu-l doare așa tare guvernarea, cât perpetuarea partidului în Parlament în viitorul ciclu electoral. Căci UNPR poate, într-adevăr, face diferența la o moțiune de cenzură, poate să-și păstreze posturi grase în noul cabinet cu liberalii, dar ceea ce liberalii nu pot oferi sub nicio formă partidului lui Oprea este trecerea pragului parlamentar. PSD poate să o facă, dar, desigur, nici pe departe la pretențiile afișate de UNPR, adică, undeva la 10%.
PMP și ALDE, în cazul în care vor trece pragul electoral, nu au niciun interes să intre la guvernare cu PNL, dacă ar avea de ales. Tăriceanu este de ani buni cel mai ”pesedist” dintre vechii liberali din România. Când nici nu mai spera să ocupe o funcție în stat, izolat fiind în propriul partid, șeful ALDE a primit pleașca vieții – funcția de președinte al Senatului. Și nu i-au dat-o pe tavă liberalii lui, ci pesediștii lui.
PMP știe că nu va fi niciodată un partid mare, dacă nu are ambiții prezidențiale, adică, ținta lor este tot 2019. Și cum să intri la guvernare cu partidul lui Iohannis, dornic să-și reînnoiască mandatul, când ți-ar fi mai comod să te alături PSD, să-i izolezi pe ”neamț” și pe liberali și să țâșnești pe turnantă de lângă Dragnea cu un candidat propriu?
În ce privește UDMR, atât cât va mai conta după alegerile viitoare în jocul de alianțe, acest partid n-a formulat niciodată preferințe, ci doar pretenții.
Pentru liberali, lucrurile nu stau deloc așa. Pierderea locului I la parlamentarele de anul viitor poate fi o dramă istorică.
Să ai președintele țării și să nu poți înșfăca pârghiile executive înseamnă o condamnare la moarte lentă. Valabil și pentru Iohannis, care, la rândul lui, are un program prezidențial de realizat. Astăzi, da, poate trece votul prin corespondență cu mâna PSD, dar, când va fi izolat și lipsit de popularitate, în cazul nefericit în care liberalii ar pierde locurile în viitorul cabinet, Iohannis nu poate spera la mai mult decât statutul de spectator.
Iată câteva motive simple pentru care, azi, Dragnea și ai lui par foarte împăcați cu destinul, în vreme ce duetul Blaga-Gorghiu lasă impresia că se luptă să spargă un zid de beton de 50 de cm cu niște ciocănele mici de bătut cuie. Cel puțin asta e impresia generală a publicului. E, de fapt, diferența între alergătorul destins, care se află în competiție doar cu sine însuși și alergătorul disperat să-i învingă pe toți ceilalți, pentru că toți ceilalți nu au decât un singur scop – să nu-l lase să câștige.
Foto: biziday.ro
