Cum au apărat legionarii străini Berlinul de Armata Roșie: 'Aici, pentru o ultimă întâlnire, s-a adunat întreaga Europă'

La 16 aprilie 1945, Armata Roșie a început operațiunea strategică pe direcția Berlin. Ofensiva s-a derulat pe tot frontul. La 25 aprilie, unități ale Frontului 1 Ucraiean și ale Frontului 1 Belarus au închis linia de încercuire din jurul capitalei celui de-al Treilea Reich. Orașul apărat de naziști reprezenta buncăre de piatră pe șase etaje, cazemate, fortificații, tancuri îngropate în pământ și clădiri întărite, scrie revista ”Mejdunarodnaia jisn”.

Operațiunea a durat două săptămâni și s-a încheiat la 2 mai cu capitalurarea garnizoanei Berlinului, când trupele Armatei Roșii au pus stăpânire în totalitate pe citadela hitleriștilor.

Cucerirea Berlinului a fost urmată de predarea în masă, pe majoritatea fronturilor, a ceea ce mai rămăsese din Wehrmacht și din trupele SS. Pe durata Operațiunii Berlin, trupele sovietice au înfrânt 70 de divizii de infanterie, 23 de divizii motorizate și de tancuri ale inamicului, au distrus o mare parte a aviației Wahrmacht-ului, au capturat până la 11.000 de arme și aruncătoare de mine, peste 1500 de tancuri și tunuri de asalt, 4500 de avioane, au luat prizonieri circa 480.000 de oameni.

Cine au fost cei care au apărat Berlinul de soldații sovietici în aprilie- mai 1945? Cu excepția berlinezilor, adunați de Goebbels (Joseph Goebells, 1897-1945, ministrul propagandei publice al regimului nazist, din 1933 până în 1945 – n.r.) în 200 de balioane formate din Volkssturm (miliția populară germană – n.r.), brigăzi de femei, rezerviști, profesori și cursanți ai școlilor de cadeți ale SS, din personalul Statelor majore și al direcțiilor SS, apărarea Berlinului pe direcțiile sudică și vestică a fost susținută de cele mai bine pregătite divizii Waffen-SS. Lângă Berlin a fost formată Armata a 11 Panzer, în componența căreia au intrat toate unitățile SS din garnizoara orașului care reușiseră să se salveze, dar cea mai mare subunitate a trupelor SS cu care a trebuit să lupte soldații Armatei Roșii, a fost divizia SS ”Nordland”.

Numele complet al acestei unități a trupelor SS a fost Divizia a XI-a de tancuri și infanterie de elită de voluntari ”Nordland”. Apărătorii Berlinului din componența acestei divizii, formateă încă din 1943, au fost, în special, voluntarii din Danemarca, Olanda și Norvegia.

Din luna septembrie a acelui an, divizia a acționat, în Croația, în operațiuni de represalii împotriva partizanilor iugoslavi, dar deja din noiembrie 1943 a început transferul unităților diviziei în sectorul Oranienbaum al frontului sovieto-german.

În ianuarie 1944, această subunitate a luptat, lângă Leningrad, ca parte a Grupului de Armate ”Nord”. Numai în timpul blocadei orașului de pe Neva unitățile Armatei Roșii au ucis 2000 de soldați și ofițeri ai trupelor SS din Danemarca și 1200 de eceștia din Norvegia.

La începutul lunii februarie 1944, ”Nordland” împreună cu Brigada a 4-a motorizată de voluntari, ”Olandezii”, a participat la luptele de lângă Narva, care, în istoriografia occidentală, a primit denumirea ”bătălia SS-iștilor europeni”. În septembrie, batalionul de tacuri și divizia de arme de asalt ale acestei divizii au reușit să intre chiar sub comanda SS-iștilor estonieni. În martie 1945, după retragerea de la Riga, în componența diviziei a fost introdus Corpul britanic de voluntari – subunitate colaboraționistă a Waffen-SS, compusă din prizonieri de război britanici.

Între 27 aprilie și 1 mai 1945, resturi ale acestei divizii de 11.000 de oameni au participat la apărarea clădirii Cancelariei Riech-ului din centrul Berlinului și au fost zdrobiți de unitățile Armei Roșii. SS-iștii diviziei rămași în viață și luați prizonieri s-au dovedit o gloată formată din cetățeni din Scandinavia, Polonia și Cehoslovacia, etnici germani din Croația și letoni din URSS. Divizia SS olandeză ”Nederland”, ce număra până la 5200 de oameni, a fost lichidată de Armata Roșie în aprilie 1945, lângă Berlin.

În total, în anii de război au fost luați prizonieri 4729 de olandezi, 7006 de danezi, 5878 de norvegieni 601 de suedezi. Iar 6033 de flamanzi și 2812 de valoni din Divizia SS ”Valonia” au fost luați prizonieri în aprilie 1945. Această divizie în sine, formată din belgieni, luxemburghezi, francezi și spanioli, a luat parte la lupte pe Frontul de Est și a fost distrusă la Schwerin și Brandenburg.

De unitățile Armatei Roșii în plină ofensivă, Berlinul a fost apărat și de legionarii din Divizia SS franceză ”Charlemagne” (”Marele Charles”).

Divizia 33 franceză ”Charlemagne” a fost formată cu trei luni înainte de sfârșitul războiului și era alcătuită, în principal, din cetățeni francezi. Dar după primele lupte din Pomerania, din 7000 de oameni câți au fost la început, au rămas nu mai mult de 1000 de soldați și ofițeri.

La 10 aprilie, comandamentul ”Charlemagne” a efectuat un sondaj, care a arătat că 75% dintr-un batalian și doar jumătate din altul au decis să lupte până la capăt ”împotriva bolșevicilor”. În noaptea de 23 aprilie, batalionul de asalt ”Charlemagne” a fost chemat la Berlin și, la bordul a nouă camioane, a plecat, traversând suburbiile nord-vestice, să apere capitala Reich-ului.

Berlin. Aprilie 1945. Divizia SS franceză ”Charlemange”

Batalionul a fost împărțit în patru companii de pușcași a câte 60-70 de oameni fiecare și a fost trecut sub comanda Hauptsturmführer-ului (căpitan, n.r.), Henri-Joseph Fene. După care batalionul SS de atac ”Charlemagne” a pornit, sub un bombardament sovietic susținut, spre est de Berlin, unde a intrat în luptă cu unități ale Armatei Roșii.

Retrăgându-se, treptat, spre centrul orașului,SS-iștii francezi au luat parte la luptele de la Cancelaria Reich-ului, de la Reichstag și din cartierul clădirilor guvernamentale, provocând pierderi grele unităților sovietice. Numai într-o singură zi de lupte, la 28 aprilie, din totalul de 108 tancuri sovietice distruse la Berlin, francezii din ”Charlemagne” au făcut praf 62 de unități.

Ultimul punct de comandă al diviziei a fost un vagon devastat, luminat cu lumânări și situat în pavilionul subteran al stației de metrou Stadtmitte, din apropierea Cancelariei Reich-ului. La 1 mai, francezii au continuat să apere acest obiectiv și să lupte pe Leipzigstrasse, în jurul Ministerului Aviației și pe Postdamerplatz. În dimineața zilei de 2 mai, în urma anunțului privind capitularea capitalei germane, ultimii 30 de combatanți ai ”Charlemagne” din cei 300 veniți la Berlin, au părăsit buncărul Cancelariei Reich-ului.

Împreună cu francezii, Reichstag-ul a fost apărat și de SS-iștii estonieni. În plus, alături de ”Charlemagne”, la apărarea Berlinului au participat lituanieni, letoni, spanioli și unguri din resturile unităților SS naționale, nimicite de Armata Roșie.

La 29 aprilie 1945, pentru distrugerea mai multor tancuri sovietice, Untersharfuhrer-ul Eugene Valaud, un tânăr parizian din divizia SS ”Charlemagne”, a fost decorat cu ordinul ”Cavaler a Crucii”, devenind, astfel, unul dintre ultimii lui cavaleri. La 2 mai, cu o lună înainte de împlinirea vârstei de 22 de ani, Valaud a murit pe străzile Berlinului. Comandantul unui batalion din divizia ”Charlemagne”, Haupsturmfuhrer-ul Henri Fene, scria în memoriile sale: ”În Berlin există Strada Franceză și Biserica Franceză. Ele au fost numite astfel în cinstea hughenoților care au fugit de opresiune religioasă și s-au stabilit în Prusia, la începutul secolului al XVII-lea, ajutând la construcția capitalei. La mijlocul secolului al XX-lea, alți francezi au venit să apere capitala, construită cu ajutorul strămoșilor lor”. Uite așa – sincer și fără supărări.

În cartea istoricului britnic Chris Bishop, dedicată formațiunilor străine ale trupelor SS, sunt prezentate date din care reiese că, în slujba germanilor, francezii erau mai mulți decât reprezentanții oricărei alte țări occidentale. Astfel, în aceste unități au fost peste 140.000 de oameni veniți din Alsacia și Lorena, alți 150.000 au fost mobilizați în Organizația Todt și încă 25.000 au lucrat pentru Marina militară a Germaniei în porturile din Bretagne și din Golful Biscaia. Au fost 34.000 de voluntari direcți care doreau să se alăture Wermacht-ului și SS-ului.

Cerul Berlinului era apărat împotriva aviației sovietice de letoni – piloții Escadrilei 54 de avioane de atac ”Grunhertz” (”Inimă verde”). Printre membrii escadrilei s-a aflat unul dintre cei mai prolifici ași ai aerului, Walter Novotny, având grijă de legionarii letoni, care au continuat să se bată pentru al Treilea Reich chiar și atunci când naziștii germani în persoană au încetat lupta.

La 1 mai, Batalionul XV al Diviziei Letone SS de grenadieri sub comanda Obersturmfuhrer-ului leton Atis Neilands a continuat să apere Cancelaria Reich-ului și a capitulat abia la 3 mai, în zona Ministerului Transporturilor Aeriene al Germaniei. Cu mai mult de 50 de ani mai târziu, despre acest episod al bătăliei pentru Berlin va povesti cu mâdrie alt legionar leton, Aivars Petersons, care a publicat o carte intitulată ”Trebuie să ne întoarcem. Letonii, ultimii apărători ai Berlinului”.

Astăzi, neo-naziștii ucraineni sunt foarte mândri de participarea strămoșilor lor la apărarea Berlinului. La 25 septembrie 1944, Bandera, Stețko și Melnik (Stepan Bandera, 1909-1959, lider al Organizației Naționaliștilor Ucraineni – OUN; Iaroslav Stețko, 1912-1986, prim adjunctul liderului OUN; Andrei Melnik, 1890-1964, militar, n.r.) au fost eliberați, alături de alți 300 de naționaliști ucraineni din OUN, din lagărul de concentrare Sachsenhausen, din apropierea Berlinulului. La începutul anului 1945, Bandera și Melnik au primit din partea conducerii germane ordin să-i adune pe toți naționaliștii ucraineni în zona Berlinului pentru a apăra orașul în fața ofensivei Armatei Roșii. Stepan Bandera a organizat subunitățile ucrainene din componența Volkssturm, el însuși fugind la Weimer.

În plus, în zona Berlinului au acționat aproximativ 2500 de oameni care făceau parte din mai multe grupuri ucrainene de apărare antiaeriană. Pe lângă ei, jumătate din Compania a III-a a Regimentului 87 de Grenadieri SS ”Kurmark” era reprezentată de naționaliștii și rezerviștii ucraineni din Divizia a XIV-a de Grenadieri ai trupelor SS ”Galicia”, care s-au acoperit de rușinea comiterii de crime de război pe Frontul de Est.

Trebuie recunoscut faptul că, în momentul prăbușirii celui de-al Treilea Reich, în rândurile regimentului SS ”Kurmark” au luptat umăr la umăr cu nemții nu doar ucraineni, dar și ruși. Trei unități din SS s-au dovedit a fi din Belarus, 4 – din Letonia, iar în februarie 1943 a fost formată, din soldați de naționalitate estoniană, Divizia a 20-a SS de voluntari.

În timpul războiului, de partea naziștilor au luptat aproximativ 2 milioane de oameni din rândul cetățenilor altor țări și popoare. Cu ei au fost formate 59 de divizii, 23 de brigăzi, câteva regimente, legiuni și batalioane separate.

Chiar la Berlin, Armata Roșie s-a confruntat cu rezistența unităților SS-iștilor din 15 state. Unul dintre participanții francezi la acele lupte împotriva trupelor sovietice scria, mai târziu: ”Aici, pentru o ultimă întâlnire, s-a adunat întreaga Europă”.

Pe durata Operațiunii Berlin, Armata Roșie a pierdut 78200 de oameni uciși, iar 274000 de ostași au fost răniți.