Premium
Referendumurile mici sunt bune pentru că ai timp să e privești pe îndelete.
După cum posibil unii dintre cititorii acestei rubrici știți, m-am opus modificării Constituției în sensul cerut de Coaliția pentru Familie. Când am ales să monitorizez alegerile, nu mi s-a părut potrivit să mă duc observator „imparțial” ci am ales să fiu reprezentant al unui partid politic, adică al unei părți a concursului. Singurul partid care a oferit această șansă în mod public a fost USR. Deci am fost delegat USR.
Prima zi
În linii mari, prima zi sa remarcat prin plictisul absolut. Împreună cu ceilalți băieți am organizat activități distractive precum vânarea competitivă a muștelor cu pliciul și identificarea routerului pentru a avea acces la wireless. Dincolo de relaxare, însă, m-am simțit evaluat. Sunt eu oare un nebun de la USR pus pe scandal? Sunt dispus să închid un ochi la micile imperfecțiuni ale sistemului? Cât de mari pot să fie aceste mici imperfecțiuni?
Testarea fost indirectă și a constat în povestirea cu ton generic mustrător a unor întâmplări cu reprezentanți ultra-zeloși. Un fel de educație în așa nu. Wink-wink.
Cum testarea a fost pe ocolite, și am ales să dau semnalele necesare tot în mod indirect ca să nu stric excelentele relații din rândul echipei. Am lăsat comentariile retorice să cadă fără răspuns. În schimb, când a fost momentul, am plasat aluziile necesare. De exemplu:
Șefa de secție: nu este nici o problemă, numai că poate afla cineva de la presă.
Eu: știți, și eu public în presă.
Șefa de secție, după o mică tăcere mirată: a, aici suntem toți o echipă.
Eu: (tăcere).
Din când în când apar în secție oameni de la primărie sau de la partid. Nu prea este legal, dar secția este oricum goală așa că nu îmi pasă prea mult. Totuși, când viceprimarul, șefa de secție și reprezentanta PSD încep să aibă conversații pe un ton scăzut între un colț mă uit fix pe grupul lor până când se termine discuția. La plecare, viceprimarul face cu ochiul. Am văzut că m-ai văzut, pare să spună.
(Notă: în mod absolut superb, șefii de secție aveau obligația să afișeze public prezența în mod regulat. Astfel, nu aveam cum să reproșez transmisia unor informații nepotrivite. Nu știu să fi existat această regulă până la aceste alegeri.)
Mai pe seară aveam să aflu că viceprimarul este de fapt o cunoștință de familie.
La un moment dat intră părintele din biserica vizavi care cere urna mobilă pentru părinții săi. Este foarte supărat când i se cer acte. Supărat rău.
Peste vreo oră vine cu părinții. Mama e OK, dar tatăl chiar ar fi un caz de urnă (dacă ar avea acte). Părintele are ideea fantezistă să meargă cineva cu ștampila în mașină. Șefa de secție folosește maximul de delicatețe posibil și, practic, îi explică că, uite, sunt mai mulți oameni în sală și, numai unul dacă zice ceva, apar probleme penale.
La plecare par toți mulțumiți că nu au călcat legea dar unii sunt puțin anxioși că l-au supărat pe părinte. Eu sunt catolic așa că le propun, amabil, ca, dacă mai este nevoie, să dea vina pe mine.
Prezența la finalul zilei: 5-6%, în linie cu țara. Șefa de secție și reprezentanta PSD par deranjate de prezența atât de mică dar mai pe seară apare băiatul de la partid, discută și se relaxează.
Ziua a doua
Duminică dimineață apar primii alegători, mai mulți decât în ziua anterioară, dar viața nu se animă până după slujbă. De la biserică ne vin vreo 20 de credincioși, adică 1% din lista electorală. Aproape imediat după micul val de credincioși vine un val politic de alegători grăbiți să voteze înainte de ora 1:00 când se fac raportările. O bătrânică ajunsă la 1:10 chiar spune: Am întârziat. Primarul stă aproape permanent în fața secției. În total valul politic este de vreo 5% în o oră și jumătate.
În toată perioada de vârf a zilei a doua nimeni dintre oamenii de partid și de stat nu mai intră în secție. Se raportează, desigur, intens (gen: 12:45, 13:00, 13:30).
Restul zilei îl petrecem primind în secție rămășițele valurilor anterioare și alegătorii care chiar vin de capul lor. Primele ajung bătrânicile care, probabil, veniseră la slujbă fără buletin. Apoi acei alegători de încredere care au putut fi imobilizați mai greu.
Pe seară, la vreo două ore după apelul Coaliției pentru Familie, apare o nouă specie de votanți: grupați, dar sincer convinși că este nevoie să vină să salveze referendumul. Aceștia din urmă vin în funcție de străzi: ascultând ce adresă declară, poți deduce cam pe ce stradă se află agentul electoral. (Nu îmi dau seama dacă este vorba de primarul PSD sau de preot). Trimit la coordonatorul meu coordonatele geografice prezumate dar, deja, este prea târziu.
Cel mai greu trec ultimele două ore. Apar alegătorii ciudați, cei care trântesc cu ștampila pe buletin în fața comisiei înainte să apuci să spui o vorbă. Sau care par să nu știe cum și de ce este nevoie să împăturești buletinul înainte de a-l pune în urnă.
Evident, mulți nu prea înțeleg întrebarea. E încerc să refuz politicos explicațiile și exemplul meu pare să fie preluat de câțiva dintre ceilalți delegați. Dar nu de către șefa de secție care este mai laxă în acest sens. Cam pe la orele astea vine singura persoană care dorește să se asigure că nu a votat nimeni în numele ei. Fac o greșeală: îi spun că de pe strada aceea nu a votat nici un om. Nu cred că aveam voie să dau informația aceasta dar, la această oră, nu îi mai pasă nimănui.
Ultima persoană la vot vine chiar la măsuța mea și se arată foarte dezamăgită că nimeni din familia ei nu a venit să salveze familiile noastre. Mie mi-e somn. Colac peste pupăză, pare confuză în ceea ce privește modul în care trebuie să exprime votul. Fără să clipesc și indiferent, la acea oră, la orice consecințe legale îi spun: ceea ce vreți dumneavoastră este să votați DA.
