Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cum să îl citim pe Augustin Zegrean

zegrean

Președintele CCR face, din când în când, declarații cu un anume caracter educativ. De obicei, acestea se explică singure. De data asta, însă, trebuie citit mai cu atenție.

„Un tur sau două tururi sau zece tururi este o opțiune politică”, spune șeful CCR și „Am spus că trebuie să se respecte Constituția atunci când se adoptă OUG” (adică da, este teoretic posibil să se dea un OUG în materie de legi electorale).

Ambele lucruri sunt cunoscute/ ar trebui să fie cunoscute și nu sunt o parte centrală din dispută. Contestația societății civile privind folosirea OUG ține de natura nedemocratică și nu neapărat neconstituțională a modificării.

Rămâne, desigur, posibil ca CCR să constate că argumentul "abia acuma mi-am dat seama că trebuie schimbată legea" nu constituie urgență. Este posibil, argumentează și Mircea Kivu în România liberă, ca CCR să constate că Guvernul a ocolit Parlamentul, ceea ce încalcă recomandările din decizia 51/2012. Dar Zegrean nu se poate pronunța de acum pe aceste probleme, ceea ce era de așteptat.

Citiți și: Premieră: CCR respinge o ordonanță de urgență constatând… lipsa urgenței

Nici primele declarații despre constituționalitatea schimbării legii nu sunt atât de spectaculoase pe cât par.

„Nu spune nici asta Constituția. (...) Sigur, Comisia de la Veneția a spus că este o recomandare care spune că nu e bine să se modifice legile electorale cu un an înainte de data alegerile sau, mă rog, un termen mai scurt și noi am preluat aceasta și am scris și noi în decizii. De nenumărate ori am scris asta, dar până ieri nu a văzut nimeni că am scris asta în decizii”, spune Zegrean.

Paragraful acesta pare să spună că CCR și nu Constituanta a venit cu termenul de un an, ceea ce, iarăși știam dinainte. Interesante cu adevărat sunt declarațiile privind condițiile în care se schimbă legea electorală.

Dacă se fac modificări bune, nu rele (se poate modifica legea, n. red.)” Această frază pare să susțină poziția Alinei Gorghiu, conform căreia este permisă lărgirea drepturilor, dar nu limitarea lor.

Eu mă gândesc când spun asta, dacă apar defecte în lege, că sunt probleme care se contrazic, care se bat în cap sau nu iese ceva cu buletinele”, anulează de fapt fraza de mai sus. Problemele tehnice despre care vorbește Zegrean nu sunt același lucru cu o modificare de substanță.

Nu pot să vă spun azi care e modificare bună”... diluează anularea. Dacă diferența între modificările rele și cele bune ar fi simplă și previzibilă, ne putem întreba, de ce nu ni se spune clar?

În acest haos trebuie adăugată și fraza deja citată mai sus: „Un tur sau două tururi sau zece tururi este o opțiune politică”. Opțiune politică, adică nu una despre care CCR nu se pronunță dacă este bună sau rea.

Ce spune, deci, Augustin Zegrean, despre o potențială decizie a CCR? Fix nimic. Asta nu înseamnă că declarațiile sunt irelevante. PNL era ieri singur în viziunea sa asupra Constituției. Astăzi poate să interpreteze o declarație evazivă a lui Zegrean.

Cât de siguri se simt constituționaliștii din PNL, după noile declarații, vom vedea în curând. Dacă partidul zice: hai să modificăm legea și să trecem și pe la CCR, înseamnă că începe să își ia argumentul constituțional în serios. Dacă nu, nu.

Augustin Zegrean este membru al Curții Constituționale din 2007 și președinte al acesteia din 2010. A fost ales deputat PD în 2004, dar a demisionat în 2007, fiind numit arbitru la Curtea de Arbitraj și, apoi, judecător CCR. Între 1990 și 1992 a fost senator FSN și membru al Comisiei de redactare a Constituţiei României.

Foto: Masa Presei

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.