*Articol scris de Silvia Rotaru
Săptămâna trecută am trăit un episod mediatic oarecum penibil. Două zile la rând am vizionat în repetate rânduri cum candidatul PNL la Primăria Sectorului 5, Ovidiu Raețchi, trecea nepătruns prin mulțimea de huiduieli lansate zice-se „strategic” pe străzile din Ferentari. Un post de televiziune titra atunci ”Omul Alinei Gorghiu huiduit în Sectorul 5”. Episodul nefericit nu doar că l-a ajutat pe actualul deputat de diaspora, prin asocierea directă cu liderul de partid, ci cu siguranță l-a ridicat câteva procente în sondajele de opinie.
În primul rând, orice privitor mai mult sau mai puțin avizat a observat că era vorba despre un banal aranjament eșuat din partea competitorilor politici, fapt care îl transformă pe Raețchi în victima ”metehnelor pesediste” și a unui tip de campanie electorală care de mult a apus. În al doilea rând, practic știrea i-a făcut un serviciu prin transferul de imagine dinspre lider spre candidat. Mai mult decât atât, organizarea unei asemenea acțiuni din partea competitorilor, l-a legitimat ca un candidat cu șanse reale și l-a urcat destul de sus în atenția presei acum și pe viitor.
Între timp, a mai apărut un aspect peste care prefer să trec fără prea multe comentarii, solicitările DNA cu privire la reținerea și arestarea deputatului Cristian Rizea, posibil candidat al PSD în Sectorul 5, văzut ca un continuator al administrației ”Vanghelie”. Zilele acestea, inexplicabil Vasile Dâncu, vicepremierul pseudo-tehnocrat și Liviu Dragea, au sărit de-a dreptul pe primarul interimar, Răzvan Sava, pe tema redeschiderii Arenei Naționale. ”Stâlpul legalității” așa cum l-a caracterizat vicepremierul, a rămas nemișcat într-o stăpânire de sine admirabilă pentru un politician la început de drum.
Practic, până acum puțin timp, Răzvan Sava nu era un nume sonor pe scena politică, dar de aici încolo prin insistența sa asupra respectării legii în ”țara lui merge ș-așa”, a câștigat un electorat la care până nu demult, poate că nici nu visa: un electorat educat, anti-PSD, care a ieșit în stradă după tragedia de la Colectiv (în urma căruia fostul ocupant al funcției pentru care cel mai probabil va candida Răzvan Sava, și-a dat demisia); și care știe că legea nu e făcută ca să fie încălcată.
Tema a fost ridicată odată cu presiunea venită din partea liderilor fotbalului pentru redeschiderea stadionului și a crescut pe rețelele de socializare prin intermediul iubitorilor acestui sport. Totuși, obiectul conflictului s-a stins odată cu ieșirea publică pe care Primarul a avut-o ieri și în care a explicat foarte clar care este situația de fapt. Acum a mai rămas doar ambalajul bine împachetat de Liviu Dragnea și Vasile Dâncu. Președintele PSD totuși nu a observat că prin încercarea sa de a-i lua apărarea vicepremierului, a generat premisele creșterii electorale și politice a lui Răzavan Sava, pentru că l-a legimitat politic prin implicarea în acest scandal și pentru că a provocat reacția copreședintelui PNL, Alina Gorghiu.
Din acest moment, PSD are probleme reale în lupta politică din București, atât pentru sectoarele 4 și 5, cât și pentru Primăria Capitalei.
Comentează