DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cum va reacționa Rusia dacă Ucraina va lovi teritoriul rus cu arme primite din Marea Britanie

harta Rusia ucraina

Ministerul rus al Apărării a avertizat marţi că va lansa atacuri împotriva capitalei ucrainene Kiev dacă trupele ucrainene vor utiliza arme furnizate de Marea Britanie împotriva teritoriului rus, după ce un înalt oficial britanic a susţinut o astfel de posibilitate, transmit EFE şi Reuters.

"Aşa cum am avertizat, Forţele armate ruse sunt pregătite 24 de ore din 24 să lanseze atacuri de represalii cu arme de înaltă precizie cu rază lungă de acţiune împotriva centrelor decizionale din Kiev", a atenţionat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.

"Dorim să subliniem că incitarea directă de către Londra a regimului de la Kiev de a întreprinde astfel de acţiuni va avea - în cazul unei încercări de a le pune în aplicare - un răspuns proporţional imediat", a adăugat el.

Ministerul rus al Apărării a mai spus că, în cazul unor astfel de lovituri ruseşti, nu ar fi neapărat o problemă dacă reprezentanţi ai unei anumite ţări occidentale ar fi localizaţi la centre de decizie ale Ucrainei, notează Reuters.

Secretarul de stat al forţelor armate ale Regatului Unit, James Heappey, a apreciat marţi drept "legitimă" posibila atacare de către armata ucraineană a unor ţinte militare de pe teritoriul rusesc, chiar dacă armele folosite sunt de origine britanică.

Într-o declaraţie la 'Times Radio', el a estimat că "este perfect legitim ca Ucraina să ţintească în interiorul Rusiei pentru a submina logistica, care altfel ar duce direct la decese pe pământ ucrainean".

Heappey a spus că "nu este neapărat o problemă" dacă armele furnizate de guvernul britanic sunt folosite pentru a ataca acele ţinte din Rusia.

Guvernatorului regiunii ruse Belgorod, Viaceslav Gladkov, a denunţat marţi un nou atac ucrainean împotriva unui sat din această regiune rusă de la graniţa cu Ucraina, în urma căruia patru clădiri au fost avariate, după un altul care ar fi comis la 19 aprilie, soldat cu trei răniţi şi mai multe pagube materiale. Luni, guvernatorul a denunţat atacuri împotriva localităţilor Nehoteevka şi Juravliovka, în urma căruia 14 case au fost distruse.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.