Cupa Scoţiei: Glasgow Rangers a pierdut în optimi, cu Queens Park, după ce a ratat un penalti în minutul 90+7

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 10-02-2025 01:52

Actualizat: 10-02-2025 03:52

Article thumbnail

Sursă foto: stiri.md

Echipa scoţiană Glasgow Rangers a pierdut duminică seara, pe teren propriu, scor 0-1, în faţa unei alte formaţii din Glasgow, Queens Park, în optimile de finală ale Cupei Scoţiei. Gazdele au ratat un penalti care ar fi trimis meciul în prelungiri, informează news.ro.

Managerul lui Rangers a început cu Ianis Hagi titular însă prima repriză s-a scurs fără gol sau evenimente notabile, iar oaspeţii, echipă din liga secundă scoţiană, au dat lovitura în minutul 70, când a marcat un atacant cu origini româneşti, Sebastian Drozd. În minutul 90+7 James Tavernier a ratat un penalti care ar fi oferit lui Rangers încă o şansă şi Queens Park s-a calificat în sferturile Cupei Scoţiei.

Ianis Hagi a fost înlocuit în minutul 61.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri