Curtea de Apel Cluj a decis, vineri, amânarea procesului în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj Horea Uioreanu a fost condamnat de Tribunalul Cluj la închisoare pentru luare de mită.
"Procesul s-a amânat pe 17 ianuarie, pentru că, din motive obiective, a lipsit unul dintre inculpaţi", a declarat, pentru AGERPRES, Adrian Dănilă, expert pentru informaţii publice la Curtea de Apel Cluj.
Pe 12 mai 2016, Horea Uioreanu a fost condamnat la şase ani şi jumătate de închisoare cu executare, pentru luare de mită, printr-o decizie a Tribunalului Cluj.
De asemenea, omul de afaceri Ioan Bene, care i-ar fi dat mita lui Uioreanu, a fost condamnat la trei ani şi zece luni de închisoare cu executare. Decizia Tribunalului Cluj a fost atacată la Curtea de Apel.
Uioreanu a fost reţinut de procurorii DNA în 2014 şi apoi arestat pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la spălare de bani.
Într-un alt dosar, pe 5 mai 2016, Horea Uioreanu a fost condamnat şi de Curtea de Apel Cluj la doi ani de închisoare cu suspendare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite.
Pe 22 decembrie 2016, el a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare cu suspendare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite.
Potrivit deciziei instanţei de fond, Uioreanu va sta doi sub supraveghere, perioadă în care trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probaţiune şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile la Primăria Cluj Napoca sau o unitate filantropică ori spitalicească de interes local. În plus, el va plăti 25.000 lei cheltuieli judiciare. Horea Uioreanu a fost trimis în judecată de DNA sub acuzaţia că a primit ilegal, în perioada 2013 - 2014, informaţii clasificate de la Anca Albu, fost subofiţer al SRI Cluj.
Curtea de Apel Cluj a amânat procesul în care fostul preşedinte al CJ Cluj, Horea Uioreanu, a fost condamnat pentru luare de mită
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

3.005
Primul interviu oferit de noul ambasador al SUA la București: semnal indirect pentru Călin Georgescu
3.005

4.031
Nicușor Dan l-a convocat pe Sorin Grindeanu la Cotroceni: Discuții urgente pe tema crizei din coaliție
4.031

4.569
Crin Antonescu spulberă criza: PSD de ce a acceptat prezența USR? Guvernul nu cade, nu cred în anticipate
4.569

190
Partenera preşedintelui Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru, la o masă rotundă pe tema adicţiilor / Mai mulţi miniştri şi specialişti, la evenimentul găzduit de Palatul Cotroceni
190

8.754
Fost președinte CSM, reacție la declarațiile lui Bolojan: „Probabil cel mai cutremurător dispreț exprimat în cuvinte în fața unei țări întregi”
8.754

946
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
946

1.591
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
1.591

2.838
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
2.838

1.606
Olguța Vasilescu (AMR) pune presiune pe Guvernul Bolojan: bani fără întârziere înainte de închiderea PNRR / Ce modificări legislative cer primarii
1.606

1.048
România și-a stabilit obiectivele în mega programul SAFE: Totul va ajunge pe masa CSAT
1.048

883
Radu Miruță: Militarii americani din România nu vor fi trimiși în Iran. România nu este o trambulină pentru atac
883

3.514
Sorin Grindeanu salută decizia de impact a Guvernului: 'Mă bucur că rațiunea a învins / Argumentele miniștrilor PSD au fost ascultate'
3.514

2.734
SG-ul PSD iese la atac și anunță că Ilie Bolojan are zilele numărate la Guvern: Ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!
2.734
















Comentează