Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CUTREMUR în guvernul de la Paris. Alţi doi miniştri MoDem îşi depun DEMISIA

Le Monde
Marielle de Sarnez, François Bayrou

Ministrul francez al justiţiei, François Bayrou, aliat-cheie al preşedintelui Emmanuel Macron, a anunţat miercuri într-o declaraţie făcută AFP plecarea sa din guvern, în contextul în care însăşi participarea formaţiunii acestuia în noul cabinet ridică semne de întrebare.

"Am luat decizia de a nu face parte din următorul guvern. Voi susţine o conferinţă de presă în această după-amiază la 17:00" (15:00 GMT), a declarat preşedintele Mişcării Democratice (MoDem), partid centrist care face obiectul unei anchete pentru modul în care au fost angajaţi militanţi ai formaţiunii ca asistenţi în Parlamentul European.

Citeşte şi: 'S-a EVITAT ce era mai rău în atacul de la Bruxelles'

Mâna dreaptă a lui Bayrou, Marielle de Sarnez, ministrul afacerilor europene, a anunţat de asemenea că va părăsi guvernul în plină formare după alegerile legislative de duminică, care au dat o majoritate absolută formaţiunii preşedintelui Emmanuel Macron, La République en Marche (308 din 577 de locuri). Marielle de Sarnez va prelua conducerea grupului parlamentar MoDem în Adunarea Naţională, camera inferioară unde această formaţiune deţine 42 de mandate.

Aceste anunţuri intervin după demisia, marţi, a ministrului apărării, Sylvie Goulard, reprezentantă a aceluiaşi partid, pe fondul apelului făcut de preşedintele Emmanuel Macron de asanare a vieţii politice.

Luni, preşedintele francez i-a cerut ministrului coeziunii teritoriilor, Richard Ferrand, implicat într-o afacere imobiliară, să părăsească guvernul pentru "a candida la preşedinţia grupului" partidului prezidenţial din Adunarea Naţională.

"O alegere personală", a reacţionat la Europe 1 purtătorul de cuvânt al guvernului Christophe Castaner, care a estimat că aceste plecări din guvern "simplifică situaţia" pentru Emmanuel Macron.

ALERTĂ: Elevi luaţi OSTATICI de un grup de islamişti din Filipine

Problema participării MoDem la noul guvern al premierului Edouard Philippe nu era încă tranşată miercuri dimineaţă.

Francois Bayrou prezentase săptămâna trecută în executiv un proiect de lege privind asanarea vieţii publice, rod al alianţei create prin alăturarea în februarie a lui Emmanuel Macron. El urma să trimită acest text în parlament în această vară.

Potrivit experţilor, ceea ce părea la început o remaniere tehnică a guvernului condus de premierul Edouard Philippe în urma recentelor alegeri parlamentare pare să fie o schimbare mai profundă la nivelul executivului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.