Cel puţin 12 persoane au murit, iar alte 134 au fost rănite în urma unui puternic cutremur - de magnitudinea 6 - luni, în provincia chineză Sichuan (nord-vest), potrivit unui bilanţ anunţat marţi de oficiali locali şi presa de stat, relatează news.ro.
Peste 4.000 de persoane au fost mutate în urma cutremurului, care a distrus sau avariat peste 10.000 de locuinţe în vasta comună Yibin, cu 5,5 milioane de locuitori.
Imagini difuzate de televiziunea naţională surprind salvatori scoţând pe targă o victimă din dărâmăturile unei clădiri.
Salvatori au venit în zonele afectate, în apropiere de epicentru, situat în afara zonelor urbane de la Yibin, potrivit agenţiei oficiale chineze de presă China Nouă. Toate victimele au fost înregistrate în districtele Changning şi Gongxian, care fac parte din comună, potrivit unor oficiali citaţi de agenţia de stat.
În total, peste 100.000 de persoane sunt afectate de seism, potrivit autorităţilor.
Cutremurul a avut loc luni, la ora locală 22.55 (17.55, ora României), la o adâncime de 16 kilometri, potrivit Centrului chinez de seismologie.
Un sistem de alertă a răsunat la Yibin - cu zece secunde înainte de cutremur -, potrivit Chinei Noi. Potrivit agenţiei, o alertă dată cu trei secunde înainte poate reduce cu 14% numărul victimelor.
Peste 60 de replici - între care cea mai importantă de magnitudinea 5,1 - au fost înregistrate.
Un hotel situat în apropierea epicentrului s-a surpat, însă era neclar dacă s-a soldat cu victime. Fisuri au apărut în mai multe drumuri din regiune.
Citește și: Alianța USR-PLUS, transformată în afacere de familie! Liderul care și-a inclus mătușa în schemă
Peste 300 de pompieri au fost trimişi la faţa locului, iar salvatori au fost trimişi cu 5.000 de corturi şi alte echipamente de salvare, potrivit Chinei Noi.
Provincia Sichuan este afectată frecvent de seisme. În 2008, un cutremur de magnitudinea 7,9 s-a soldat cu 87.000 de morşi şi dispăruţi.