Prim-ministrul Dacian Cioloș a numit doi noi secretari de stat la Ministerul Justiției, respectiv Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri.
Liviu Stancu a fost eliberat la cerere din funcția de secretar de stat în Ministerul Justiției. În locul lui a fost numit Adrian Baboi-Stroe. Acesta este expert în politici publice, lucrând în cadrul mai multor ONG-uri precum Transparency International sau Institutul pentru Politici Publice. De asemenea, noul secretar de stat a lucrat și în cadrul Delegației Comisiei Europene în România.
Anca Magdalena Chiser a fost numită în funcția de secretar de stat la Ministerul Economiei. Potrivit Mediafax, timp de zece ani acesta a fost consilier parlamentar în cadrul Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare a Camerei Deputaţilor. A mai lucrat ca expert în cadrul Administrației Prezidențiale între 2000 și 2004 şi a figurat pe lista candidaţilor PSD+PUR pentru un loc de deputat în 2004.
Comentează