DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dan Bittman: 'Pandemia e o afacere excepțională. Ar putea dura ani de zile'

captura Antena 3
Dan Bittman

Artistul Dan Bittman îi transmite un mesaj lui Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, care a spus că ceea ce petrece în Centrul Vechi este ilegal, referindu-se la o terasă care funcţiona ca spaţiu închis.

'Eu sunt de acord cu domnul Arafat. În condițiile legii, terasa aia e ilegală. Vreau să îl anunț pe domnul Arafat, că în cazul acelei terase mai sunt cel puțin 20-30 de restaurante. Sunt zeci de restaurante și nu numai în București, în toată țara", a spus Dan Bittman în exclusivitate la postul de televiziune Antena3.

Apoi a continuat: „Ba chiar am fost într-unul din ele, unde am intrat, m-am mirat. Avea și terasă care era plină. Nu aici, în județul Prahova. Dacă o sa căute, o să găsească. Era excepțional de mic și se mâncă înăuntru civilzat, nu știu dacă erau familii, dar aici e exact ceea ce discutam acum. Legea e lege doar pentru unii, pentru alții e doar așa...

Ni se spune cum trebuie să stăm la petrecerile de Crăciun, de Revelion și așa mai departe. Tot timpul o să fie întreținută starea asta. Poate e chiar bănoasă, adică poate sunt categorii sociale care câștigă enorm de mult din aceste reglementări.

Pandemia ar putea dura ani de acum încolo. E o afacere execepțională. Încep să mă gândesc să produc și eu într-o pivniță niște Azitrox, aspirină. O să înceapă specula, vă dați seama. Gigi Becali a încercat să introducă niște medicamente în țară. O să înceapă o luptă între polii de putere, între oameni de afaceri puternici și atunci o să înceapă scandalul între ei'', a spus Dan Bittman la Antena 3.

Citește și: RAPORT despre Wuhan făcut de Departametul de Stat al SUA: 'Un accident de laborator ar putea semăna cu un focar natural' .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.