Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dan Petrescu: Sunt conştient de valoarea Craiovei, pot câştiga şi cu CFR şi cu FCSB

Dan Petrescu

Antrenorul formaţiei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că este conştient de valoarea adversarului din etapa a 24-a a Ligii I, Universitatea Craiova, echipă care poate învinge orice contracandidată la titlul de campioană, anunță Agerpres.

"Băieţii se antrenează bine, sunt motivaţi, sunt conectaţi. Sper să facem un meci bun la Craiova. La CFR Cluj mereu este nevoie de victorie, dacă nu ai victorie este o problemă, indiferent cu cine joci. Şi dacă joci acasă sau în deplasare ai nevoie de o victorie. Clar, ştim programul celor de la FCSB şi pe al nostru, campionatul se va decide în ultima etapă din play-off. Ştim ce echipă are FCSB, ce lot au, suntem conştienţi. Noi vrem să luăm meci cu meci pentru că vor mai fi 17 meciuri, 7 finale acum şi 10 în play-off. Îmi dau seama că şi cei de la Craiova au nevoie de o victorie. Ei tremură pentru play-off, noi tremurăm pentru primul loc, fiecare antrenor are presiune. Statistica nu contează, contează ce va fi pe teren. Eu sunt convins că fanii lor îi vor ajuta. Sunt conştient că au jucători de clasă, ei meritau mult mai multe puncte. Sunt conştient de valoarea lor şi că pot câştiga, nu numai cu CFR sau cu FCSB, ci cu orice echipă. Şi de aceea trebuie să ne pregătim foarte bine pentru acest meci. Sunt convins că va fi un meci care va fi decis de mici detalii şi poate un gol va face diferenţa. Cred că va fi diferenţă de maxim un gol, sau un meci egal", a declarat Dan Petrescu.

El a precizat că CFR Cluj are cel mai greu program dintre toate echipele angrenate în lupta pentru câştigarea campionatului: "E clar că CFR are cel mai greu program dintre candidatele la titlu. E clar şi toată lumea ştie acest lucru. Eu sunt conştient că vor apărea şi probleme, dar trebuie să fim uniţi şi puternici, pentru că titlurile nu se câştigă niciodată cu viaţă uşoară sau cu un avans de nu ştiu câte puncte. De când s-a introdus play-off e greu să te desprinzi".

Tehnicianul campioanei a afirmat că echipa sa ar fi meritat cel puţin alte două penalty-uri la meciul cu FC Botoşani, din etapa trecută de campionat, încheiat cu scorul de 1-1.

"Suntem puţin dezamăgiţi, la sfârşitul anului echipa nu juca atât de bine, dar rezultatele veneau. Din păcate nu a venit rezultatul pe care ni-l doream cu Botoşani, dar sunt conştient că băieţii au dat tot ce au avut. Încă o dată s-a dovedit că şi CFR poate să primească goluri atunci când conduce. Nu există în lumea o apărare perfectă. De la meciul cu Botoşani vreau să mai remarc faptul că am avut patru faze de penalty, dintre care trei clare, şi am primit numai unul. Aşa am văzut eu şi sunt dezamăgit din punctul ăsta de vedere, mai ales faza de minutul 92, când este penalty clar. Am înţeles că ar fi zis că ne-a dat un penalty şi dacă vrem şi pe al doilea. Eu zic că mai meritam un penalty, pentru că am stat numai la Botoşani în careu, care s-a aparat şi a mers pe contraatac", a mai spus Dan Petrescu.

Din fericire pentru echipa sa, Dan Petrescu a afirmat că nu se confruntă cu niciun caz de Covid în lot.

"Nu avem pe nimeni cu Covid, doctorul nu mi-a zis de niciun caz de Covid deocamdată. Nu mi-a zis de niciun jucător care să aibă simptome sau Covid. Camora nu are ruptură, are o întindere şi sperăm din tot sufletul să joace cu Craiova, dacă nu, la următorul meci", a mai spus Dan Petrescu.

CFR Cluj va întâlni sâmbătă, în deplasare, de la ora 21:00, formaţia Universitatea Craiova, într-un meci din cadrul etapei a 24-a a Ligii I.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.