Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dan Vîlceanu CERE guvern minoritar: EU NU cred că USR sau PSD pot vota împotriva unor proiecte

Inquam Photos / George Calin
dan vilceanu

Ministrul Finanţelor Dan Vîlceanu preferă varianta unui Guvern minoritar, ca în 2020, guvernării din 2021. ”Decât să am o majoritate care să blocheze din interior actul de guvernare, mai bine ştim fiecare care ne este poziţia, ce vrem să facem fiecare şi cum ne raportăm la oameni, la electorat”, argumentează ministrul într-un interviu pentru Profit News, scrie News.ro.

Întrebat dacă vede posibil şi de lungă durată un guvern minoritar care, vrând-nevrând, va avea nevoie de voturile PSD în Parlament, ministrul a răspuns: ”Un guvern PNL-UDMR. Eu nu înţeleg de ce se pune problema - voturile PSD sau voturile USR sau...Până la urmă, noi, în 2020, am avut guvern minoritar. Am depins de PSD, am depins de USR, UDMR anul trecut nu era în alianţă cu noi. Nu înţeleg de ce trebuie să ne raportăm la un partid sau altul. Dacă se va concretiza acest scenariu, cu guvern minoritar, mergi în Parlament şi, acolo, în funcţie de proiect, partidele decid. Eu nu cred, de exemplu, că dacă noi venim cu o variantă de desfiinţare a SIIJ, USR poate vota împotrivă. Fie că e în Guvern, fie că nu. Sunt convins că USR nu va putea explica electoratului propriu de ce nu a votat desfiinţarea SIIJ. Cum de asemenea nu cred că atunci când va ajunge în Parlament PNI Anghel Saligny, PSD poate să voteze împotrivă, nu cred”.

Dan Vîlceanu a comentat şi faptul că în 2020 preşedintele Klaus Iohannis invoca faptul că nu există majoritate în Parlament, de câte ori era întrebat în legătură cu ritmul reformelor.

”Dacă fac o comparaţie între modul cum guvernul a funcţionat în 2020 faţă de 2021, aş alege oricând varianta 2020, cu guvern minoritar. Decât să am o majoritate care să blocheze din interior actul de guvernare, mai bine ştim fiecare care ne este poziţia, ce vrem să facem fiecare şi cum ne raportăm la oameni, la electorat”, precizează ministrul Finanţelor.

În ceea ce priveşte condiţiile în care ar mai fi luată în calcul reluarea negocierilor cu USR PLUS, Vîlceanu afirmă că foştii parteneri de guvernare trebuie să accepte că Florin Cîţu rămâne premier şi să admită că Programul Anghel Saligny” este necesar oamenilor care trăiesc în comunităţi rurale fără apă, fără gaze, fără asfalt.

”În condiţiile în care cei de la USR PLUS sunt conştienţi de faptul că Florin Cîţu va fi preşedintele partidului şi, după ce a fost votat de PNL într-un congres cu 5000 de membri, nu mai poţi să vii să spui ”Vrem un alt premier, nu preşedintele partidului!”, preşedinte care a primit o confirmare a legitimităţii pe care o are. Şi în condiţiile în care USR PLUS ia în considerare că există şi oameni care trăiesc în comunităţi rurale fără apă, fără gaze, fără asfalt. Şi că trebuie să ai preocupare pentru toţi, nu doar pentru electoratul tău, care trăieşte la oraş”, a explicat ministrul Finanţelor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.