Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dan Voiculescu, REPLICĂ TĂIOASĂ pentru Iohannis: Sper că atunci când spune NU corupției se referă și la protocoale

Replică a fostului senator Dan Voiculescu la mesajul președintelui Klaus Iohannis de Ziua Constituției, în care șeful statului anunța că spune un nu hotărât corupției.

"Salut demersul preşedintelui Iohannis de a transmite un mesaj public cu ocazia Zilei Internaţionale Anticorupţie.

Îmi doresc să cred că atunci când spune “un NU hotărât corupţiei”, preşedintele se referă, printre altele, atât la protocoalele ilegale care au corupt instituţii fundamentale ale statului, cât şi la abuzurile cu care se confruntă aproape orice român ajuns în faţa unei autorităţi pentru a-şi plăti taxele, pentru a-şi solicita drepturile, pentru a supravieţui în jungla birocraţiei.

Combaterea abuzului ca formă generalizată a corupţiei (conform dex, corupţia reprezintă o “abdicare de la o datorie”) este, cred eu, o condiţie esenţială pentru consolidarea democraţiei, după cum corupţia anticorupţiei (prin încălcarea sistematică a unor drepturi fundamentale) poate fi considerată cea mai gravă formă de abatere de la principiile statului de drept", scrie Dan Voiculescu pe blogul său.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.