Premierul Viorica Dăncilă a reiterat sprijinul ferm al României şi al său personal pentru parcursul european al Republicii Moldova, în baza Parteneriatului strategic şi în consens cu aspiraţiile cetăţenilor moldoveni, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o marţi cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Andrian Candu.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cadrul întrevederii,Viorica Dăncilă a evocat importanţa actului istoric petrecut în urmă cu 100 de ani, apreciind că momentul marchează un reper de excepţie al înfăptuirii idealului naţional, fiind expresia clară a voinţei suverane a poporului manifestată în mod liber şi democratic.
"Arătând că marcarea Centenarului nu este doar un prilej de onorare a trecutului, ci şi un moment de reflecţie cu privire la viitor, prim-ministrul României a apreciat că Republica Moldova şi România au un viitor comun în Uniunea Europeană. Prim-ministrul Viorica Dăncilă a reiterat sprijinul ferm al României şi al său personal pentru parcursul european al Republicii Moldova, în baza Parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova şi în consens cu aspiraţiile cetăţenilor Republicii Moldova. În context, înaltul demnitar român a încurajat autorităţile de la Chişinău să continue procesul de reforme democratice şi economice, în conformitate cu priorităţile de acţiune asumate prin Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi UE", se arată în comunicat, citat de agerpres.ro.
Totodată, premierul a exprimat interesul pentru dezvoltarea, în continuare, a programelor concrete de colaborare derulate la nivel sectorial şi consolidarea prezenţei investiţionale a României în Republica Moldova, în conformitate cu rezultatele vizitei sale recente în această ţară, în februarie.
La rândul său, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, a subliniat angajamentul ţării sale în direcţia continuării reformelor necesare în scopul realizării obiectivelor europene şi în conformitate cu aspiraţiile cetăţenilor.
"În context, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova a apreciat în mod deosebit susţinerea primită din partea României în privinţa parcursului european al Republicii Moldova, exprimând interes pentru aprofundarea relaţiei bilaterale, inclusiv prin promovarea proiectelor de cooperare de natură să genereze rezultate în beneficiul cetăţenilor", precizează Guvernul.
Andrian Candu a participat, marţi, la Bucureşti, la şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.
Dăncilă - întâlnire cu Andrian Candu; premierul a reiterat sprijinul ferm al României pentru parcursul european al R. Moldova
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

28
Ministrul Transporturilor: S-a semnat contractul pentru cel mai dificil lot din Autostrada Unirii
28

1.530
PNL somează PSD pe tema ieșirii de la guvernare: „Există acum o fereastră de oportunitate pentru PSD să renunțe la această retorică”
1.530

2.218
Transfer din opoziție, în plină criză a coaliției - Deputatul Cristian-Emanuel Cîmpan trece de la POT la PSD
2.218

1.486
Laura Codruța Kövesi a solicitat ridicarea imunității pentru 11 deputați greci: Fraude masive cu fonduri europene
1.486

4.346
VIDEO România riscă să rateze un jalon-cheie din PNRR: Vizează toți bugetarii din țară
4.346

3.648
VIDEO PSD joacă tare: Grindeanu nu exclude schimbarea protocolului și aruncă în aer scenariul guvernării
3.648

59
Mihai Fifor (PSD): Premierul Bolojan recidivează grav aprobând Memorandumul privind Acordul Mercosur.Este momentul ca premierul-kamikaze să plece acasă
59

3.783
EXCLUSIV SURSE - Însemnele Ținutului Secuiesc dinamitează Coaliția de guvernare. Culisele scandalului iscat în plenul Senatului / VIDEO
3.783

1.569
VIDEO Grindeanu nu-l slăbește pe Ilie Bolojan: Coaliția nu funcționează așa cum trebuie, trebuie să se schimbe. Toată lumea se ceartă cu toată lumea
1.569

5.283
VIDEO Sorin Grindeanu lămurește scandalul corupției de la ARR: Eu țin în cutii de pantofi prețul la motorină! Dacă știam, îl reclamam eu
5.283

3.806
VIDEO Sorin Grindeanu neagă întâlnirea cu Nicușor Dan și lansează un scenariu exploziv: PSD poate să treacă în opoziție
3.806

1.530
Oana Gheorghiu le spune politicienilor că "oamenii nu se mai mulțumesc cu vorbe": "România e acum ca o navă aflată pe o mare în plină furtună şi cu un foc la bord"
1.530

84
Târziu cere demisia ministrului Educației: Ordinul care pune profesorii la control psihiatric este o aberație
84















Comentează