Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri că este foarte bine dacă oraşele constituite în Alianţa Vestului vor să dezvolte proiecte în parteneriat, dar a respins ideea că Guvernul nu sprijină primarii.
Precizarea premierului a fost făcută pe fondul unor întrebări referitoare la posibilitatea înfiinţării fondului de investiţii locale, în valoare de 10 miliarde de euro, şi a constituirii Alianţei Vestului.
"Eu cred că este foarte important, şi am văzut că acest PNDL 1 şi 2 au avut succes. Sunt două programe care au avut succes. Am văzut că s-au plătit toate facturile legate de PNDL, dar trebuie să găsim şi alte oportunităţi de a dezvolta localităţile rămase în urmă şi tocmai în acest sens avem această abordare. (...)Important e că acest proiect la nivel naţional vrea tocmai ca fiecare localitate să aibă cele necesare (...) şi încercăm să găsim mai multe modalităţi pentru dezvoltare. Eu cred că orice proiect venit pentru dezvoltarea României este un proiect important şi dacă îi întrebaţi pe primari, cei care au fost aleşi de populaţia de acolo să conducă destinele localităţii respective şi care la rândul lor au proiectele locale, vor vedea cu ochi buni această iniţiativă", a afirmat Dăncilă.
Sâmbătă, primarii municipiilor Arad, Cluj-Napoca, Oradea şi Timişoara, iniţiatori ai proiectului "Patrulaterala Vestului", au semnat la Timişoara documentul de fundamentare a acestei asocieri, care de acum se va numi "Alianţa Vestului" şi va avea ca scop dezvoltarea unor proiecte majore comune, printre care şi inversarea trendului de plecare a forţei de muncă în afara graniţelor.