Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dani Coman a mărturisit că a fost ofertat de FCSB

libertatea.ro
daniel coman

Dani Coman (38 de ani) a mărturisit că a fost ofertat de echipa patronată de Gigi Becali în 2004, când era legitimat la FC Argeș. A declarat că nu a fost niciodată suporterul FCSB-ului și nu putea accepta, scrie Mediafax.

Dani Coman a ales echipa din Giulești pentru că apucase să își dea cuvântul, dar putea fi întors din cale. La o zi distanță s-a întâlnit cu Dinu Gheorghe, oficialul Rapidului la acea vreme, iar următoarea zi a primit ofertă de la rivală.

"Ţin minte că într-o zi de vineri m-am întâlnit cu domnul Dinu Gheorghe şi cu agentul meu din momentul respectiv, Mitică Ciorbă, cum i se spune. Ne-am văzut vineri la Bucureşti, apoi sâmbătă am primit o ofertă mult mai bună financiar de la Steaua, dar dându-mi cuvântul celor doi şi faptul că n-am ţinut niciodată cu Steaua, nu mă vedeam în tricoul lor. Am decis să merg la Rapid", a povestit Dani Coman, la Telekom Sport.

Citește și: Ciprian Marica: 'Maxim are un moral excelent'

Coman a evoluat în tricoul Rapidului 6 ani, în perioada 2004-2008 și 2010-2012, cucerind două Cupe ale României și o Supercupă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.