Un congres ALDE nu se poate organiza în următoarele trei - patru luni de zile, pentru că ar trebui aplicat principiul democratic al alegerilor de jos în sus, a declarat vineri copreşedintele ALDE, vicepremierul Daniel Constantin. El a argumentat că nu ar dori ca ALDE să se transforme într-un partid în care decizia să se ia de un singur om sau de un grup de oameni din jurul preşedintelui.
"Trebuie să avem un congres în perioada imediat următoare. Sigur că se vorbeşte în ultimul timp mai mult de congres, nu că aceasta ar fi principala problemă sau dispută între mine şi dl Tăriceanu, cineva din interiorul partidului, probabil că a considerat că, după disputele pe care le-am avut în ianuarie, congresul ar rezolva problema. Eu cred - şi agreasem cu dl Tăriceanu, într-adevăr - să facem congres în prima parte a anului, dar într-un mod democratic. N-aş vrea ca ALDE să se transforme, ca alte partide în care decizia se ia la nivel central, de un singur om sau de un grup de oameni din jurul preşedintelui. Vreau să fie, totuşi, o participare, pentru că asta a fost până la urmă marea problemă - modalitatea în care se iau decizii. Nu ştiu dacă am avut trei şedinţe de la începutul anului şi până acum. Sigur, în momentul în care nu avem şedinţe în momentul în care oamenii din teritoriu nu sunt consultaţi, atunci apar probleme. Îmi doresc să avem congres cât mai repede, dar în mod realist, nu cred că congresul se poate organiza în următoarele trei patru luni de zile", a declarat Constantin la televiziunea publică.
El a explicat că, în statutul ALDE, este prevăzută demararea alegerilor la la nivel de localitate. "Am avut acum judeţe în care lucrurile au funcţionat bine, judeţe în care nu am avut vectorii de imagine pe care ni i-am fi dorit. (...) Ar trebui să avem o participare cât mai mare a oamenilor la vot. Aceasta se face în mod democratic, pornind de jos în sus. Şi aici avem abordări diferite. O parte din organizaţii au cerut congres la nivel naţional, o parte au început deja procesul de alegeri la nivel de teritoriu. Nu au existat niciun fel de dispute. Cred că, dacă revenim la modalitatea democratică şi începem să avem alegeri de jos în sus, cu siguranţă că nu avem probleme", a detaliat Constantin. Potrivit acestuia, a existat în teritoriu o percepţie a oamenilor că "deciziile se iau numai de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu". "Misiunea noastră este să ducem la îndeplinire programul de guvernare. Va fi dificil, nu va fi uşor. Nu va fi un an uşor. Cu cât avem o participare mai mare - şi de asta am propus un regulament de funcţionare. Pentru că a existat aceasta nemulţumire a oamenilor că deciziile se iau numai de dl. Dragnea şi de dl. Tăriceanu. Chiar şi eu am fost pus de câteva ori în situaţii - poate n-a fost timp, poate ... eu sunt mai tolerant şi trec peste anumite lucruri - dar colegii din teritoriu îmi spun: 'Am vrea să participăm la decizii dacă tot ne asumăm anumite lucruri, Şi aici putem vorbi de program de guvernare, Ordonanţa 13, alte lucruri care se decid, timbrul de mediu. Cred că în ultima perioadă, după ce am propus acest regulament prin care participă la aceste şedinţe cinci oameni din conducerea PSD, cinci din conducerea ALDE, lucrurile au intrat pe făgaşul normal şi îmi doresc să consolidăm această modalitate de a lua decizii. Nu voi face rabat de la ceea ce înseamnă respectul şi atenţia pe care trebuie să o acordăm tuturor membrilor de partid", a arătat copreşedintele ALDE.
Daniel Constantin a vorbit şi despre relaţia bună cu copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu şi a arătat că aceasta va rămâne bună atât timp cât se va baza pe respect. "Am avut o relaţie bună cu dl Călin Popescu Tăriceanu. Am văzut că a invocat o discuţie privată în spaţiul public - eu niciodată n-am vorbit absolut nimic, indiferent că am vorbit cu cineva de la putere, din opoziţie, niciodată nu am expus conţinutul acelei discuţii în mod public. Am văzut că dl. Tăriceanu a făcut referire la o discuţie pe care a avut-o cu mine. Da, am avut discuţii vizavi de viitorul partidului şi discuţia noastră s-a bazat in special pe respect. Eu, poate că sunt mai naiv, dar ţin foarte mult la ceea ce înseamnă respect între oamenii politici. Când nu mai este respect, nici într-o căsnicie, nu putem să mergem mai departe. De la momentul finalului anului 2016, s-au schimbat anumite lucruri în această relaţie. S-au schimbat anumite lucruri. Eu sper şi văd că există o anumite speranţă că lucrurile se vor îndrepta, că ne vom întoarce la o relaţie bazată pe respect, de altfel eu aşa cred că ar trebui să se consolideze ALDE. Este un partid care eu cred că are viitor şi dacă reuşim să-l păstrăm în aceste limite liberale în care oamenii să vină să se manifeste, să-şi spună punctul de vedere, să beneficieze de funcţii în conformitate cu munca pe care au desfăşurat-o, cred că ALDE are potenţial să aibă şi candidaţi la funcţia de preşedinte al României, poate să dea şi mulţi candidaţi pentru funcţia de prim ministru", a menţionat Constantin.
Comentează