Daniel Constantin, un nou atac la adresa puterii după adoptarea Legii prevenirii: De astfel de lucruri am discutat în programul de guvernare, nu de Split TVA

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 29-11-2017

Actualizat: 29-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Deputatul Daniel Constantin salută adoptarea Legii prevenirii şi spune că statul poate să devină un partener al societăţilor comerciale de bună credinţă. ''Această lege este cu adevărat importantă! Statul poate să devină un partener al societăţilor comerciale de bună credinţă, prin îndrumare şi prevenirea posibilelor greşeli. Despre astfel de lucruri am discutat în programul de guvernare, nu despre anomalii fiscale ca 'split TVA', trecerea contribuţiilor, etc. Ca şi parlamentari Pro România am spus că ne opunem derapajelor majorităţii PSD - ALDE, dar vom susţine necondiţionat propunerile bune cum este şi Legea prevenirii! Felicitări tuturor parlamentarilor care au votat acest proiect de lege! #altfel'', a scris fostul vicepremier, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, cu 177 voturi "pentru" şi 26 "împotrivă", proiectul Legii prevenirii. Proiectul reglementează unele instrumente care trebuie să asigure prevenirea săvârşirii de contravenţii. Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect de lege.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri