Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Daniel Morar revine pe tema Protocolului SRI-PÎCCJ: Replică tăioasă pentru Laura Codruţa Kovesi

morar kovesi

Judecătorul CCR Daniel Morar, fost procuror şef al DNA, revine cu previzări pe tema Protocolului SRI-PÎCCJ, după "turul de forţă" al Laurei Codruţa Kovesi la mai multe instituţii de presă. Morar răspunde la afirmaţiile şefei DNA şi lămureşte felul în care procurorii anticorupţie puneau în practică protocolul în mandatul său.

„Eu am răspuns ieri (dublu click) întrebărilor ce mi-au fost adresate punctual în sensul că:

1. Dispoziţia şi atitudinea mea ca procuror şef al DNA, atât timp cât am condus instituţia, a fost să nu comunicăm date din dosarele aflate în instrumentare, către SRI, în speţele în care existau note/informări/sesizări de la Serviciu, în termenul de 60 de zile, aşa cum prevedea punctul 6 din Protocolul semnat de Parchetul General şi SRI.

2. În mandatul meu de procuror şef, nu au existat echipe mixte/comune de anchetă cu ofiţerii SRI întrucât aceştia nu aveau atribuţii de urmărire penală, potrivit dispoziţiilor Codului de Procedură Penală.

3. Cât am fost procuror şef al DNA, consemnarea activităţilor de supraveghere tehnică a fost realizată conform prevederilor aceluiaşi Codul de Procedură Penală, respectiv doar de către procurori şi de către organele de cercetare penală.

Mențin aceste răspunsuri iar veridicitatea susținerilor mele se poate observa prin examinarea dosarelor instrumentate în timpul mandatului meu și care au ajuns în instanță", afirmă Daniel Morar, într-o declaraţie pentru blogul jurnalistei Sorina Matei.

Vezi şi: Uniunea Judecătorilor şi Asociaţia Magistraţilor cer desecretizarea tuturor protocoalelor SRI: 'Cei care au semnat trebuie să dea socoteală'

"Evaluarea mea la acel moment a fost că unele dintre prevederile protocolului adaugă și chiar încalcă dispoziții ale Codului de procedură penală. Cu privire la aceste prevederi, dispoziția mea adresată procurorilor din subordine a fost de a le ignora. Faptul că după semnarea protocolului din februarie 2009, în corespondenţa între DNA, Parchetul General şi SRI se invoca acest protocol, era determinat de o realitate de necontestat și anume faptul că protocolul exista, era semnat în numele Ministerului Public de către procurorul general al României, Laura Codruța Kovesi, și trimis tuturor unităților de parchet spre conformare și aplicare, astfel că, dacă procurorii, în cadrul activității proprii, aveau corespondență cu SRI, erau obligați să invoce respectivul protocol în această corespondență.

Pornind de la faptul că existența acestui protocol a fost confirmată, iar dispozițiile sale sunt acum cunoscute/declasificate, ca fost procuror şef DNA, cred că autoritatea competentă, Consiliul Superior al Magistraturii, trebuie să analizeze și să decidă cu privire la substanţa şi implicaţiile acestui protocol în cadrul activităţii sistemului judiciar. Din punctul meu de vedere, acesta este elementul esențial al problemei în acest moment, iar nu faptul că protocolul a fost pus în aplicare de către mii de procurori, așa cum se susține chiar de către semnatarul protocolului. Punerea în aplicare a protocolului de către procurorii care funcționează pe principiul subordonării ierarhice nu poate fi un argument care să estompeze/ să înlăture discuția de fond – redactarea, emiterea și aprobarea/semnarea acestui protocol.

În ce mă privește, nu am solicitat niciodată încheierea unui protocol cu SRI, nu am semnat niciodată un protocol de colaborare/cooperare cu SRI, eu am primit doar protocolul semnat de doamna Kovesi, ca procuror general, spre conformare. De altfel, atitudinea mea vizavi de implicarea serviciilor de informaţii în activităţile de urmărire penală a fost una constantă, consecventă şi de notorietate”, a precizat astăzi fostul şef al DNA, Daniel Morar, potrivit sursei citate.

Vezi şi: 3 CONDIMENTE care STIMULEAZĂ DIGESTIA. Introdu-le în preparatele de Paște!

Replica fostului procuror şef DNA, Daniel Morar, vine după ce tot astăzi şi actualul procuror şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi a declarat în mai multe intervenţii publice că protocolul din 2009 semnat cu şefii SRI era necesar, că acesta nu prevede “noţiunea de colaborare, ci de cooperare”, că nu este vorba de “echipe mixte” ci de “echipe comune sau planuri comune de acţiune” şi că documentul este “legal”, nedând drepturi în plus celor două instituţii. Mai mult, actualul procuror şef al DNA a susţinut, în mai multe intervenţii, că protocolul nu a acordat acces SRI la toate informaţiile din dosarele penale, ci doar la cele care priveau securitatea naţională iar “cu aprobarea domnului Morar, protocolul a fost multiplicat şi la toţi procurorii din subordine care au primit copii”. “Există dovezi scrise că acest protocol s-a aplicat iar Daniel Morar, în calitate de procuror general nu a denunţat niciodată acest protocol, ca fiind ilegal. Singura observație făcută de DNA în 2009 a fost că se dorea să existe o comunicare directă între DNA și SRI și nu prin intermediul procurorului general, se dorea un protocol direct SRI-DNA, protocol valabil pentru toate structurile de parchet”. Kovesi a mai precizat că despre acest s-a discutat luni de zile și că a fost redactat de către un grup de lucru, apoi „cele câteva mii de procurori din Ministerul Public au putut să facă observații„, a declarat actualul şef DNA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.