Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Daniela Dărăban (ACUE): 'Consumatorii de energie sprijiniţi pe criterii sociale ar trebui să primească ajutoare directe'

safenews.md
energie electrica

Consumatorii care sunt sprijiniţi pe criterii sociale, precum familiile monoparentale şi cele cu trei copii, ar trebui ajutaţi direct de către stat, nu să plătească tarife plafonate în baza unei declaraţii pe propria răspundere către furnizor, a afirmat, luni, Daniela Dărăban, director executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), potrivit Agerpres.

"În ceea ce priveşte selecţia beneficiarilor, dacă nu se poate face o revenire, pentru că avem această schemă de ajutor direct, promovată de Ministerul Fondurilor Europene, selecţia pe declaraţii pe propria răspundere va introduce o mare problemă. Nu contestăm, pentru că nu ai cum să identifici un beneficiar la nivel furnizorului, dar declaraţia pe propria răspundere este o declaraţie pe care furnizorul o depozitează cel mult. Dar răspunderea pentru veridicitatea informaţiei trebuie să fie a statului român, iar dacă se găsesc situaţii neconforme, statul are legi în vigoare care îi oferă instrumentele necesare pentru a recupera acel beneficiu. Nu poate furnizorul să îndeplinească aceste activităţi. Fiind vorba de bani publici, acestea trebuie îndeplinite de statul român prin instituţiile de resort", a susţinut Dărăban.

În opinia sa, beneficiarii precum familiile cu trei copii, familiile monoparentale, bolnavii dependenţi de aparate de oxigen trebuie să primească ajutoare directe.

"Pe aceste criterii care vor intra în vigoare în 2023, ne dorim ca aceşti beneficiari să fie identificaţi prin instituţiile de resort, Ministerul Muncii, asistenţa socială, şi să li se ofere un ajutor direct. Noi am văzut şi pe Ordonanţa 118 situaţii destul de complicate cu aceste declaraţii pe propria răspundere. Unii le vor face, alţii nu, unele vor fi corecte, altele nu. Şi nu vom reuşi să-i ajutăm pe toţi cei care au nevoie, vor depinde de aceste declaraţii. Dacă tot dorim să îi ajutăm pe aceşti oameni, să o facem în mod direct, prin instituţiile abilitate", a spus Dărăban.

Potrivit acesteia, autorităţile ar trebui să clarifice sursa de finanţare a acestor scheme.

"Din înţelegerea noastră, schema de sprijin în perioada 2023-2025 se finanţează din Fondul de Tranziţie, care are drept sursă de finanţare doar taxele obţinute din sectorul de energie electrică, de la producătorii de energie electrică. Întrebarea noastră este de ce, dacă schema are în vedere şi plafonarea preţului la gaz pentru consumatori, nu se alocă şi fondurile din suprataxa plătită de producătorii de gaze", a completat reprezentanta ACUE.

Pachetul de sprijin pe care îl oferă Guvernul este consistent, nu va rămâne niciun consumator fără sprijin, a mai spus ea.

"Furnizorii încă au probleme de lichiditate, există o diferenţă între data la care furnizorii prefinanţează schema şi data când statul decontează. Suntem în momentul de faţă cu plăţile la luna august. La ANRE sunt acum undeva la 260 de cereri spre decontare. Ne dorim ca plăţile să se facă până la finalul anului cel puţin cu ritmicitatea pe care am văzut-o în ultimele două-trei luni, pentru că orice întârziere creează un risc suplimentare pe sumele disponibile la nivelul furnizorilor şi nu ne dorim să intrăm cu vulnerabilităţi în sezonul rece", a arătat Dărăban.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.