Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Date interesante despre folosirea fondurilor Serviciilor Secrete: banii ar fi dați pentru cadouri la diverși politicieni

pixabay.com
diverse, umbra, spion

Jurnalistul Silviu Sergiu publică pe blogul său personal un articol scandalul delapidării fondurilor operative din cadrul serviciilor secrete. Surse apropiate din anchetă au declarat pentru gazetar că generalul Iulian Gherghe, fost locțiitor al directorului DGIA, gen. Marian Hăpău, a făcut declarații în fața procurorilor militari de la Curtea Militară de Apel care-l incriminează pe șeful său în dosarul delapădării celor 180.000 de dolari din fondurile operative ale serviciului secret al Armatei, în care Gherghe a fost arestat.

Sursele i-ar fi precizat lui Silviu Sergiu că Gherghe a spus: „În momentul în care am fost adus la Direcția de Contrainformații și Securitate Militară (DCiSM) și apoi la Direcția Generală de Informații a Apărării (DGIA), ambele conduse de gen. Marian Hăpău, am găsit acest mod de lucru legat de fondurile operative. Nu l-am creat eu.”

Citește și: PNL mizează pe Klaus Iohannis în bătălia cu USR-PLUS. Florin Cîțu și Ludovic Orban îl invocă pe președinte când partidul USR-PLUS cere explicații suplimentare

Apoi jurnalistul continuă în ancheta sa: „El a spus că din fondurile operative nu a fost sustrasă doar suma de 180.000 de dolari, pentru care a fost pus sub acuzare, ci, de-a lungul timpului, au fost și alte sume de bani destul de consistente.

Gen. Gherghe a precizat că gen. Hăpău și Ilieana Chiriță, contabila DCiSM și apoi DGIA, erau gestionarii direcți ai acestor fonduri, fiind cheltuite sume importante de bani pe activități contrainformative fictive.

Gen. Gherghe a acuzat faptul că gen. Hăpău și Ileana Chiriță au mințit în momentul în care au precizat că și-au făcut surse de informații, atât din cetățeni români, cât și din cetățeni străini, atât în România, cât și în străinătate.

Aceste presupuse surse false de informații, le-a spus gen. Gherghe procurorilor militari, „primeau” recompense fictive în mod continuu. În context este important de precizat că doar apropiații gen. Hăpău, puțini la număr, aveau dreptul să gestioneze fondurile operative.

În declarația dată procurorilor, gen. Gherghe a dat și exemple de astfel de surse fictive de informații și a explicat care era mecanismul sustrageriii fondurilor operative.

Existau și surse de informații reale, care erau recompensate, însă sumele care erau trecute în evidențele contabile erau mult mai mari decât cele primite în realitate, aceasta fiind o altă modalitate de sifonare a fondurilor operative.

Din aceste fonduri, a spus gen. Gherghe, se cumpărau și cadouri pentru diverse persoane, inclusiv politicieni. El a dat ca exemplu un costum de schi negru-roșu, cu care Klaus Iohannis a fost filmat pe pârtia de schi în această iarnă, respectiv pe 30 ianuarie.

Gen. Gherghe a spus că nu este adevărat ce a susținut gen. Hăpău cum că subalternii săi au delapidat banii, pentru că nu putea verifica situația fondurilor operative decât o dată pe an. Gen. Gherghe le-a spus procurorilor că gen. Hăpău, în calitatea sa de șef DCiSM și apoi DGIA, putea ordona o astfel de verificare oricând era necesar.

Procurorii militari l-au audiat și pe gen. Marian Hăpău, care a negat acuzațiile pe care i le-a adus gen. Gherghe.

Săptămâna aceasta este așteptată la audieri și Ileana Chiriță, fosta contabilă DCiSM/DGIA și persoană de încredere a gen. Hăpău”, se arată în ancheta lui Silviu Sergiu.

Citește și: Încă o angajare CONTROVERSATĂ făcută de PNL: fata unui fost ștab din SRI, angajată pe post de consilier la un primar PNL .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.