David Cameron caută sprijin pentru reformele propuse Uniunii Europene

Autor: Politic Scan

Publicat: 03-02-2016

Actualizat: 03-02-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Prim-ministrul Marii Britanii, David Cameron, propune reforme la nivel european pe patru mari arii de acțiune, care dacă vor fi susținute de toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, vor ajuta la menținerea țării sale în Uniunea Europeană.

Cameron propune restricționarea beneficiilor primite de imigranți, renunțarea la principiul adoptării monedei euro de către toate statele comunitare, încetinirea expansiunii Uniunii Europene până când actualele state membre se vor consolida precum și cedarea anumitor atribuții de la nivel european la nivel național.

David Cameron a declarat că dacă acest plan de reforme va fi susținut și semnat de celelalte state membre UE, cu ocazia summit-ului din Bruxelles din 18-19 februarie, acesta îi va îndemna pe britanici să voteze pentru rămânerea țării lor în Uniune. În același timp, prim-ministrul Marii Britanii încearcă să-și convingă parlamentarii conservatori să susțină planul de reforme propus, sperând ca astfel țara sa să rămână în Uniunea Europeană, anunță BBC.

Într-un discurs susținut marți, 2 februarie, Cameron declara că Marea Britanie poate avea șansa de a se bucura de beneficiile aduse de fiecare dintre cele două mari opțiuni existente. Rămânerea țării sale în Uniunea Europeană îi va permite accesul la piața unică și îi va păstra o voce puternică la nivel european, pe când reformele pe care încearcă să le implementeze în Uniune și pentru care caută sprijin atât intern cât și internațional, îi va permite Marii Britanii să rămână la statutul unei țări cu adevărat independente.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri