Dupa doua saptamâni de la un mini-summit anti-Juncker în care si-a exprimat sustinerea fata de premierul britanic, omologul sau suedez Fredrik Reinfeldt a capitulat miercuri si a anuntat ca sustine nominalizarea fostului premier luxemburghez.
Alt aliat, olandezul Mark Rutte, s-a aliniat si el imediat dupa aceea. A mai ramas ungurul Viktor Orban, un personaj populist foarte controversat în Europa, sa poarte o batalie care aminteste de voturile de veto britanice.
Angela Merkel este cea care a dat semnalul retragerii. Ea a avertizat miercuri ca este întru totul pregatita sa participe la votul cerut de catre Cameron, semnalându-le astfel inamicilor lui Juncker ca au pierdut batalia. "Avem nevoie de o majoritate calificata", a declarat cancelarul în Bundestag. "Este exact ceea ce prevad tratatele" si "nu va fi, deci, nicio drama".
Liderii de stânga au venit în sprijinul candidatului crestin-democrat weekendul trecut, iar astfel victoria sa este asigurata. Nominalizarea va fi aprobata vineri. Actul juridic pe care liderii europeni îl trimit Parlamentului, însarcinat sa-l supuna la vot la jumatatea lui iulie, a fost deja redactat si pe el se afla numele lui Jean-Claude Juncker, a anuntat o sursa europeana.
Premierul britanic a promis, cu toate acestea, sa lupte "pâna la capat". "Eu cred ca presedintele Comisiei Europene ar trebui sa fie ales de catre sefii de stat si de guverne alesi. Nu trebuie sa fie acceptata aceasta preluare a puterii de catre partide si Parlamentul European (PE)", a pledat el miercuri.
Cu toate acestea, puntile de legatura nu au fost rupte între Cameron si omologii sai conservatori. Potrivit Downing Street, Merkel si Rutte l-au asigurat de sustinerea lor fata de "apartenenta Marii britanii la o Uniune Europeana reformata" si de "angajamentul de a colabora" cu el "la momentul la care va renegocia relatia" tarii sale cu UE.
Înfruntari
Cei 28 de sefi de stat si de guverne vor lasa deoparte confruntarile joi, timp de câteva ore, pentru a aduce un omagiu milioanelor de morti din Primul Razboi Mondial, la aproape un secol de la atentatul de la Sarajevo, care a aruncat continentul în acest conflict.
Ei se întâlnesc joi dupa-amiaza în orasul-martir Ypres, în nordul Belgiei.
Cu scopul de a evita orice disputa deplasata între Marea Britanie si alti europeni într-o zi menita sa fie o sarbatoare a unei Europe a pacii, presedintele Consiliului European, flamandul Herman Van Rompuy, a decis ca cina sa fie consacrata exclusiv prioritatilor UE, deci programului de lucru al CE în viitorul cincinal.
Nici aceasta discutie nu este neaparat scutita de confruntari. Stânga europeana, reprezentata de catre presedintele francez François Hollande si popularul sef al Guvernului italian Matteo Renzi, reclama mai multa flexibilitate în aplicarea regulilor bugetare ale Pactului de Stabilitate, în vederea sustinerii investitiilor si cresterii economice.
Însa Angela Merkel ramâne pe pozitii. Ea si-a reiterat miercuri refuzul de a modifica Pactul. "El stabileste reguli clare si ofera o multime de posibilitati de flexibilitate", a apreciat ea.
În ceea ce-l priveste pe Cameron, el ar putea sa-si manifeste furia, refuzând în bloc programul stabilit de catre Van Rompuy. "Britanicii nu negociaza nimic, nu discuta despre nimic", a deplâns o sursa europeana.
În aceste conditii, Van Rmpuy a renuntat la ideea de a solutiona problema presedintiei Comisiei în cadrul unui "pachet" în care sa fie incluse si functiile de conducere ale celorlalte institutii europene, si anume presedintia Consiliului, postul de sef al diplomatiei, presedintia Eurogrupului si câteva posturi-cheie din cadrul Comisiei. Însa acest lucru nu împiedica purtarea unor negocieri în culise.
Un summit extraordinar ar putea sa fie organizat la jumatatea lui iulie, potrivit mai multor surse europene. În acest sens este evocata data de 16 iulie, în urma învestirii presedintelui Comisiei.
Comentează